Premierul Victor Ponta a declarat luni ca FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana au acceptat ca Romania sa aiba o crestere de 0,2% a deficitului numai pentru cofinantarea programelor pe fonduri europene.

"In discutiile pe care colegii mei Daniel Chitoiu si Liviu Voinea le-au avut cu delegatia FMI, a Bancii Mondiale si a Comisiei Europene, inclusiv bazat pe acest succes oarecum neasteptat pentru dansii, pentru ca tot auzisera anii trecuti ca o sa avem bani europeni si nu mai credeau nici ei, acum ii avem, pentru a nu afecta restul activitatilor bugetare, vom avea o crestere de 0,2% a deficitului numai pentru cofinantarea programelor pe fonduri europene, fata de programul initial", a declarat premierul, la Parlament.

"Cred ca cei mai multi bani vor intra la ministerul de Interne pentru ca s-au angajat noile promotii dar avem bani prevazuti si la Educatie, sa nu-i cautati la ministerul Educatiei ci la autoritatile locale pentru ca este vorba de profesori din preuniversitar, avem pentru medici dar i-am trecut la fondul de rezerva si ii platim pe masura cerintelor (....) Unde nu s-a calculat bine la inceput si au aparut cheltuieli suplimentare, evident ca asiguram toate salariile si functionare institutiilor", a adaugat primul ministru.

"Si la SRI apare, si la SIE, si la STS - deci unde nu s-a calculat bine de la inceput sau au aparut cheltuieli suplimentare evident ca asiguram toate salariile, asa cum asiguram functionarea tuturor institutiilor", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Ponta a precizat ca la metrou se vor aloca 200 de milioane de lei pentru magistrala spre Drumul Taberei si pentru studiile pentru magistrala spre aeroportul Otopeni.

"La Senat si la Camera rectificarea bugetara ne costa cu totul vreo 20 de milioane de lei din cauza contestatarilor la CCR ale lui Traian Basescu", a acuzat acesta.

Victor Ponta anuntase vineri ca incasarile la bugetul de stat sunt mai mici cu 3,8 miliarde lei fata de estimari, ceea ce impune o rectificare negativa.

"Avem o rectificare bugetara negativa, incasarile prevazute sunt mai mici cu circa 3,8 mld lei", ceea ce inseamna "resurse mai putine pana la finele anului", a spus Ponta, la inceputul sedintei de guvern.