Uniunea Europeana a anuntat miercuri taxe dure impuse Chinei pe importurile de sticla folosita la panouri solare, afirmand ca producatorii chinezi exporta la preturi incorect de joase, ceea ce ameninta manufacturierii europeni, noteaza Reuters. Acesta este un nou episod in disputa comerciala UE vs. China in privinta panourilor solare, dupa ce in iulie cele doua parti au anuntat ca ar fi ajuns la un acord.

Comisia Europeana a precizat intr-unc omunicat ca taxele, care ajung de la 17,1% pana la 42,1%, vor intra in vigoare incepand de joi.

Masurile sunt provizorii, o decizie finala urmand sa fie luata de cele 28 de state membre pana la 27 mai.

Piata sticlei pentru panouri solare din UE este evaluata la sub 200 milioane de euro, o mica parte din importurile totale ale UE din China in valoare de 290 miliarde de euro in 2012, insa aceasta masura marcheaza o noua provocare adresata Chinei si exportatorilor.

Cele doua parti au ajuns in vara la un acord, dupa decizia UE de a impune drepturi anti-dumping provizorii si subventii pentru panouri solae si componente din China - in valoare totala de 21 miliarde euro in 2011.

Comisia propusese initial taxe dure, insa in urma respingerii masurii din partea majoritatii statelor UE, au ajuns la un acord privind preturi fixe pentru un anumit volum.

Ancheta in cazul sticlei pentru panouri solare vine in urma unei plangeri a ProSun Glass, un grup european de producatori condus de GMB din Germania, care au afirmat ca producatorii din China au o capacitate de doua mai mare decat cererea totala globala.

Comisia a afirmat miercuri ca preturile medii de import din China au scazut cu 27% din 2009 in 2012.

Grupul de producatori, ai carui membri reprezinta peste jumatate din productia de sticla solara din UE, a spus ca sunt necesare taxe de peste 100% pentru a aduce preturile chinezilor, de 4 euro pe metru patrat, pana la un nivel echilibrat de 7-9 euro.