Contul curent al balantei de plati a inregistrat in primele cinci luni un deficit de 351 milioane euro, comparativ cu un excedent de 191 milioane euro in aceeasi perioada din anul 2013, in principal pe fondul majorarii deficitului inregistrat de balanta veniturilor, potrivit datelor BNR citate de Mediafax.

Balanta veniturilor a inregistrat un deficit in crestere cu un miliard euro, la 2,28 miliarde euro. Balanta comerciala a inregistrat un excedent de 391 milioane euro, de la -186 milioane euro la 205 milioane euro, in timp ce surplusul balantei transferurilor curente a crescut cu 69 milioane euro, la 1,72 miliarde euro.

Investitiile directe au totalizat 1,091 miliarde euro, in crestere cu 13,9% fata de perioada ianuarie-mai 2013, din care participatiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au insumat 910 milioane euro, iar creditele intragrup 181 milioane euro.

Datoria externa pe termen mediu si lung a insumat 76,115 miliarde euro la 31 mai 2014 (80,9 la suta din total), in scadere cu 1%a de sfarsitul anului trecut.

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la finele primelor cinci luni nivelul de 17,949 miliarde euro (19,1% din total datorie externa), in scadere cu 6,3% fata de 31 decembrie 2013.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost 35,5% in perioada ianuarie - mai 2014, comparativ cu 41,9% in anul 2013. Gradul de acoperire la 31 mai 2014 a fost 6,6 luni de importuri de bunuri si servicii, comparativ cu 7 luni de importuri la 31 decembrie 2013.