Guvernul Ungariei vrea sa introduca o taxa "pe produsele chimicale", incepand din 2015, ceea ce inseamna ca ungurii ar putea sa plateasca mai mult pentru sapun, sampon, praf de curatat, cosmetice, odorizante de camera si chiar si pe florile artificiale, scrie cotidianul Vilaggazdasag, preluat de Budapest Business Journal.

Preturile pentru sapun si praf de curatat vor creste cu 11 forinti pe kilogram, pentru cosmetice cu 57 de forinti pe kilogram.

Preturile pentru flori artificiale se scumpesc cu 1.900 forinti pe kilogram, ceea ce va conduce practic la disparitia lor de pe piata, potrivit sursei citate.

In cursul zilei de miercuri a aparut informatia ca guvernul condus de Viktor Orban vrea sa impoziteze transferul de date pe internet, sperand sa stranga anual la buget peste 65 milioane euro, scrie Reuters.

Dupa ce Ungaria a pus taxe pe retail, banci si energie, teama este ca si domeniul internetului va avea de suferit, fiindca tarifele vor creste din cauza noului impozit.

Impozitul propus, inclus in proiectul de buget pe 2015, ii va forta pe furnizorii de servicii de internet sa plateasca 150 de forinti (49 eurocenti) pentru fiecare gigabyte de date uploadat si downloadat de abonati.