Oficiul Federal de Statistica al Germaniei a publicat luni studiul comparativ al costurilor fortei de munca in UE pentru anul 2014. Pe primul loc se afla Danemarca, pe locul opt Germania. Romania si Bulgaria sunt pe ultimele doua locuri, cu costuri aproape de zece ori mai mici decat primele clasate.. Dupa cum se vede, Romania continua sa fie o tara a salariilor foarte mici. Insa angajatorul mai este taxat cu treizeci de euro, la fiecare suta de euro platiti unui salariat, ceea ce duce Romania in statistica peste Germania si peste Danemarca, cu mult.

In Danemarca, prima tara din top, costurile sunt de 42 euro. Urmeaza Belgia (41,10), Suedia (40,,20), Luxemburg (35,70), Franta (35,20), Olanda (33,50), Finlanda (32,90), Germania (31,80), Austria (31,70), Irlanda (28,40), Italia (27,40), UK (22,20), Spania (21), Cipru (15,70), Slovenia (15,50), Grecia (14,40), Portugalia (12,60), Malta (11,80), Estonia (10,20), Slovacia (10,00), Republica Ceha (9,60), Croatia (9,30), Polonia (8,20), Ungaria (7,80), Letonia (7), Lituania (6,60), Romania (4,80) si Bulgaria (3,80).

Media costurilor de munca in UE a fost de 24,40 euro, iar in Eurozona de 29,20 euro. Tabelul cu toate datele statistice facute publice de Eurostat/ Destatis poate fi accesat aici.

In costurile de munca sunt incluse salariul brut, dar si alte cheltuieli legate de forta de munca, pe care le suporta angajatorul. In Germania, in aceste costuri se includ: impozitul la stat pe salarii, contributiile angajatorului la asigurarile sociale stabilite prin lege, plata continuata a salariului (de exemplu pe timp de boala a angajatului), asigurari sociale si de sanatate secundare pentru functionari.

Se mai includ contributiile la stat pentru pregatirea de ucenici, finantarea calificarii si post-calificarii profesionale, cheltuieli cu recrutarea de personal, imbracamintea de lucru, compensarea schimbarii domiciliului in scop profesional si unele cheltuieli legate de preluarea noului post. Se mai pot acorda, din partea angajatorilor, si anumite contributii benevole, de tipul suplimentarii salariului pe timp de boala, ca si ajutoare financiare pentru servicii medicale, cure de refacere dupa boli profesionale, proteze dentare.

Interesant in cel de-al doilea tabel publicat de Destatis.de este faptul ca, la indicatorul costurilor aditionale la salariul brut, in economia de tip privat, in anul 2014, Romania nu mai este codasa, ci sare pe locul 13, adica in prima jumatate a EU 28. Mai bine zis, la parametrul "la 100 de euro castig brut, angajatorii au platit costuri aditionale pe salariu", Romania plateste 30 de euro. Prin urmare, doar cu un euro mai putin decat media europeana a celor 28 de state membre, care este de 31 de euro.

La acelasi indicativ, statele Eurozonei platesc 35 de euro, iar schema se inverseaza, Luxemburgul si Danemarca situandu-se la coada clasamentului, cu costuri de 16, respectiv 15 euro in plus de la angajator, la suta de euro platita fiecarui angajat. Pe ultimul loc se afla Malta, cu 9 euro, iar Germania se afla pe locul 15, cu 28 de euro platiti in plus fata de salariu, pentru grija fata de angajat.