Ministrii de Finante din zona euro nu au reusit nici joi sa ajunga la un acord in ceea ce priveste datoria Greciei si au amanat din nou negocierile, cu cinci zile inainte de o posibila intrare in incapacitate de plata a Atenei, scrie AFP.

Ministrii s-au reunit pentru a patra oara intr-o saptamana, pentru a discuta dosarul grec, in conditiile in care Atena se lupta cu FMI, BCE si Comisia Europeana pentru a obtine finantari in schimbul promisiunilor de reforme.

Dar intalnirea s-a incheiat fara niciun rezultat dupa trei ore de discutii.

"Pentru astazi s-a terminat. Institutiile si Grecia continua lucreze. Eurogrup se va reuni ulterior, dar nu azi", a scris pe Twitter ministrul finlandez de Finante, Alexander Stubb. Trei surse au declarat pentru AFP ca urmatoarea reuniune ar putea avea loc sambata.

"Discutiile continua azi, maine, cu obiectivul de a ajunge la o convergenta", a declarat la randul sau ministrul grec Yanis Varoufakis, care a sustinut ca cei 19 ministru au criticat atat propunerile creditorilor cat si pe cele ale Greciei.

Wolfgang Schauble a apreciat insa, inaintea reuniunii, ca Grecia si creditorii sai "sunt si mai indepartati" decat inainte, in ciuda discutiilor maraton intre cele doua parti.

"Dupa ce am auzit azi, nu am facut inca progresele necesare", a declarat si cancelarul Angela Merkel, la sosirea la un summit european.

Tsipras se declara optimist

Premierul grec, Alexis Tsipras, si-a afisat din nou traditionalul optimism la venirea la summit: "istoria europeana este plina de dezacorduri, negocieri si compromisuri (...) sunt increzator ca vom ajunge la un compromis care va ajuta zona euro si Grecia sa depaseasca criza", a spus el.

Tsipras refuzase in cursul diminetii sa dea unda verde unor noi propuneri ale creditorilor, in cadrul unei intalniri cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sefa FMI, Christine Lagarde, si presedintele BCE, Mario Draghi.

Negocierile ar putea dura, dau "un 'happy end' se contureaza", a afirmat si presedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Grexit?

Ajuns la putere pe baza unui discurs populist si antiausteritate, Tsipras a militat tot timpul pentru un arbitraj politic la cel mai inalt nivel in ceea ce priveste soarta Greciei.

In acest timp, apropierea datei limita (30 iunie) pentru plata unei scadente catre FMI alimenteaza temerile legate de o incetare de plati a tarii.

In spatele acestei incetari de plati se profileaza amenintarea iesirii Greciei din sona euro, un "Grexit", scenariu negru pentru oficialii europeni si pentru multi greci care doresc sa ramana in euro.

La Washington, un purtator de cuvant al FMI a declarat joi ca "se asteapta ca aceasta plata sa fie facuta in 30 iunie", facand referire la asigurarile oferite recent de Atena.