Unsprezece tari europene, inclusiv Romania, Franta, Italia si Marea Britanie se confrunta cu un risc mare in ceea ce priveste sustenabilitatea finantelor publice, deoarece peste zece ani vor avea o datorie publica ridicata, afirma Comisia Europeana, intr-un raport financiar publicat luni si citat de Reuters.

In raportul de sustenabilitate fiscala sunt enumerate in randul tarilor cu risc ridicat Belgia, Irlanda, Spania, Franta, Croatia, Italia, Portugalia, Romania, Slovenia, Finlanda si Marea Britanie.

Estimarile se bazeaza pe previziunile macroeconomice realizate de Comisie pentru cele 28 de tari membre.

Raportul nu contine recomandari, dar Comisia va formula recomandari specifice pentru fiecare tara ulterior.

Potrivit Comisiei, nu exista riscuri fiscale de sustenabilitate pentru vreo tara UE pe termen scurt.

Cele mai bune performante le inregistreaza Danemarca, Germania, Estonia si Letonia.

Pentru Romania, raportul arata ca socuri cumulate in ceea ce priveste cresterea economica, dobanzile si balanta primara indica o probabilitate mai mare de 70% a unei rate a datoriei mai mare in 2020 fata de 2015.

Pe termen scurt, Romania nu pare sa se confrunte cu riscuri semnificative din punct de vedere fiscal sau macrofinanciar.

O analiza de sustenabilitate a datoriei pentru Romania arata ca, in conditii economice normale si fara o schimbare a politicilor fiscale de la ultima previziune a Comisiei (2017), datoria publica a Romaniei va depasi usor 60% din PIB in 2026.