Începând cu luna august 2005, BNR a adoptat o nouă strategie de politică monetară: ţintirea inflaţiei. În cei 11 ani de implementare aceasta a vizat consolidarea procesului dezinflaţionist, obiectivul fiind de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În contextul unor păreri care pun la îndoială eficacitatea acestei strategii, analiza și datele prezentate aici aduc, o dată în plus faţă de rapoartele şi analizele publicate cu caracter regulat de BNR, o serie de clarificări privind implementarea strategiei și rezultatele acesteia.

Mihai CopaciuFoto: Arhiva personala

Adoptarea strategiei de ţintire a inflaţiei a susţinut procesul dezinflaţionist în România. Rata anuală a inflaţiei IPC (decembrie/decembrie), a înregistrat în perioada implementării regimului de ţintire a inflaţiei un nivel mediu de 4,4%, semnificativ mai redus decât valoarea similară pentru perioada 1995-2004, respectiv 40,3%.

În condiţiile unui coş de consum al gospodăriilor cu caracteristici specifice economiilor emergente, ce expun inflaţia la o variabilitate mai ridicată, în cei 11 ani de strategie de ţintire a inflaţiei, rata anuală a inflaţiei IPC, calculată pentru sfârşitul anului, s-a încadrat în ţinta de inflaţie (Nota 1) de 3 ori, în 6 ani situându-se peste aceasta, iar în 2 ani sub aceasta.

Adoptarea unor ţinte exprimate în funcţie de ratele inflaţiei CORE1, CORE2, CORE2 ajustat (indicatori care exclud acele categorii de bunuri ale căror preţuri nu sunt influenţate de deciziile de politică monetară şi/sau care sunt supuse excesiv unor șocuri de natura ofertei) nu ar fi modificat substanţial numărul de ani în care inflaţia s-ar fi situat în intervalul asociat ţintei (2, 4, respectiv 3 ori). Există însă câteva aspecte care trebuie menţionate:

  • Mediile ratelor inflaţiilor CORE1, CORE2, CORE2 ajustat pentru perioada analizată sunt inferioare valorii de 4,4% aferentă ratei anuale a inflaţiei IPC, respectiv 3,8%, 3,6%, 2,6%.
  • Pentru fiecare din sub-indicii prezentaţi se poate observa în Tabelul 2 că raportul dintre numărul de ani în care rata inflaţiei aferentă fiecăruia s-a situat deasupra, respectiv sub, intervalul de variaţiei din jurul ţintei centrale este mult mai echilibrat. Mai mult, în cazul indicelui CORE2 ajustat, din cei 8 ani în care acesta s-a situat în afara intervalului, în doar 2 ani  ar fi fost peste limita superioară, iar în 6 ani sub limita inferioară.

Astfel, se poate observa că şocurile de natura ofertei care au afectat evoluţia preţurilor componentelor excluse din calculul acestor indici (ex. administrate, combustibili, tutun) au favorizat rate ale inflației IPC mai ridicate (şi situate de obicei peste limita maximă a intervalului asociat țintei).

Deficitele bugetare, exprimate ca pondere în PIB nominal, au fost în perioada regimului de țintire a inflație în medie mai ridicate cu 0,7 p.p decât în perioada 1995-2004 (3,7% versus 3,0%), având şi o variabilitate (relativă) mai ridicată. Altfel spus, adoptarea strategiei de ţintire a inflaţiei nu a fost însoţită de o responsabilizare suplimentară la nivelul autorităţii fiscale.

Rata anuală a inflației IAPC la impozite constante(decembrie/decembrie) a înregistrat în perioada 2005-2015 o valoare medie de 3,6%. Altfel spus, contribuția medie a impozitelor indirecte la rata anuală a inflației a fost de +0.8 p.p. În plus, din cei 7 ani când inflația s-ar fi aflat în afara intervalului țintit, la impozite constante, raportul peste/sub ar fi fost mai echilibrat (respectiv de 3/4), iar magnitudinea medie a abaterilor ar fi fost substanțial redusă.

Note:

1. Definită ca valoare centrală şi interval de variaţie de +/-1 punct procentual în jurul acesteia.

N. red.: Mihai Copaciu este expert principal, BNR, Direcţia Modelare şi Prognoze Macroeconomice. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.