Ministerul Finantelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Programul Prima Casa

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 13 septembrie 2016, 15:23 Economie | Finanţe

Ministerul Finantelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casa. Reprezentantii ministerului arata, intr-un comunicat, ca propunerea vine atat in sprijinul potentialilor beneficiari ai Programului, cat si a celor care au incheiat antecontracte de vanzare-cumparare prin "Prima Casa" si care, in lipsa alocarii resurselor necesare, sunt in pericol de a pierde avansurile platite, fiind in imposibilitate sa isi mai finanteze tranzactiile prin program.

Prin proiectul supus dezbaterii publice, de modificare si completare a Anexei 1 la HG. 717/2009, a fost propusa suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului de garantii pentru Prima Casa: "Asa cum am anuntat, venim in ajutorul romanilor care vor sa cumpere o locuinta si majoram pentru a doua oara anul acesta plafonul de garantii alocat pentru Prima Casa. Suma suplimentara nu afecteaza tinta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimata in functie de volumul solicitarilor aflate in diverse stadii de aprobare si de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent. Pe langa aceasta suplimentare, avem in vedere si elaborarea in premiera a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casa, corelata cu Strategia locuirii elaborata de MDRAP si aflata in consultare publica. Strategia este menita sa asigure transparenta si predictibilitatea solicitata atat de beneficiarii programului, cat si dezvoltatorii de locuinte si institutiile de credit", a declarat ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.

Pe langa suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finantelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de catre romanii stabiliti in strainatate in plafonul general de garantare a creditelor in cadrul Programului Prima Casa. Astfel, accesul la garantii va putea fi accesibil tuturor.

Proiectul mai propune asigurarea unor conditii obiective de alocare a plafoanelor anuale intre bancile comerciale aflate in Program si armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reala a acestor finantatori de acordare a creditelor.

De la inceputul anului si pana la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garantii in valoare totala de 2,16 miliarde de lei. In total, de la lansarea Programului in 2009 si pana la finalul lui iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garantii in valoare totala de 16,7 de miliarde de lei, precizeaza MFP.

In acest moment, rata de neplata de catre beneficiarii programului Prima Casa este de 0,3%.












[P] Ultimele zile de inscrieri la conferinta RIUF YouForum

Conferinta YouForum are loc la Bucuresti, la Sala Palatului, in perioada 1-2 octombrie si propune elevilor si studentilor sesiuni de discutii, ateliere, seminarii si prezentari ale universitatilor din Romania si din strainatate care au drept scop informarea si orientarea tinerilor cu privire la viitoarele alegeri educationale.
1552 vizualizari
  • +3 (5 voturi)    
    pamflet (Marţi, 13 septembrie 2016, 15:49)

    lender-dk [utilizator]

    Asociatia "Smecher de Smecher" saluta strategia guvernului de a da bani cu taraita prin Programul Prima Casa.
    Unii tineri sunt atat de terminati neuro-psihic, asteptand fonduri Prima Casa, incat au ajuns sa fumeze un pachet de tigari pe zi numai din cauza asta.
    Aceasta strategie(de a aloca sume mici si a spune ca e ultima oara) a adus multi tineri in pragul disperarii si cu astfel de oameni agentii nostrii pot lucra perfect.
    Practic daca le-ar fi spus ca programul Prima Casa merge inainte cu oricati bani, toata lumea ar fi relaxata, nu s-ar grabi sa cumpere si munca agentilor nostrii imobiliari ar fi fost mult mai grea.
    Propunem ca guvernul sa continue cu acesta strategie si sa aloce bani si mai sporadic de atat, eventual la 2 saptamani, de fiecare data cu amenintari mari ca este ultima oara.
    Practic asociatia noastra("Smecher de Smecher") doreste revenirea la situatia din 2006-2008 cand oameni disperati se plimbau cu sacosele de bani la vizionari "ca sa nu piarda ocazia" de a cumpara.
    Programul Prima Casa, alocat cat mai sporadic, ne poate ajuta sa disperam oamenii cat mai mult si sa-i facem sa semneze contractele de vanzare-cumparare cat mai rapid si ca cat mai putine intrebari stupide("ce e cu igrasia asta?", "de ce sunt nebuni in bloc?", "de ce sunt restante la intretinere?").

    Multumim guvernului de tehnocrati,
    Cu stima,
    asociatia imobiliara "Smecher de Smecher".
    • +3 (5 voturi)    
      Smecher ptr Smecher (Marţi, 13 septembrie 2016, 16:07)

      serbanTeodor [utilizator] i-a raspuns lui lender-dk

      Cred ca cei mai afectati de incetinirea programului sunt samsarii imobiliari, ca nu mai deasta au ajuns toate mizeriile de apartamente 100k euro. Acum cu darea-n plata bancile ridicau pretentii de 30% avans, dar cand au vazut ca nu mai ia nici naiba, au inceput iar sa le curga balele si sa dea iar cu 15%.
      Totul se ajusteaza conform cererii, programul Prima Casa e doar ptr samsari si smecherii imobiliari sa-si vanda la pret umflat apartamentele si tinerii sa se indatoreze pe viata ptr o cutie de beton.
      • +4 (4 voturi)    
        pamflet (Marţi, 13 septembrie 2016, 16:22)

        lender-dk [utilizator] i-a raspuns lui serbanTeodor

        Asociatia "Smecher de Smecher" iti raspunde:

        Prababil esti unul din tinerii care a citit prea multe informatii economice, te-ai documentat prea bine si ai inceput sa vezi alta realitate decat ceea ce predica agentii nostrii imobiliari.

        Iti propunem sa vii la sediul asociatiei, ca te punem noi sa scrii de 1000 de ori axiomele noastre:
        1) cererea depaseste oferta
        2) preturile vor creste

        Repetitia este mama invatarii!!! Te vei simti altfel dupa acest exercitiu si imediat te vei credita pe 30 de ani ca sa cumperi o casa.
        • +2 (2 voturi)    
          Ai dreptate (Marţi, 13 septembrie 2016, 16:51)

          serbanTeodor [utilizator] i-a raspuns lui lender-dk

          Cu o mica precizare: "cererea depasea" in loc de "cererea depaseste".
          Daca cererea depaseste nu scadea avansul la banci iar la 15%.
          • +1 (3 voturi)    
            pamflet (Marţi, 13 septembrie 2016, 17:14)

            lender-dk [utilizator] i-a raspuns lui serbanTeodor

            Sa stii ca ai suparat agentii din asociatia noastra "Smecher de Smecher"!

            Modul tau de gandire este foarte periculos! La fel ca Adam tu ai muscat din marul cunoasterii! Iti cerem imperativ sa nu cumva sa raspundesti asemenea informatii catre mentile inocente ale altora.

            Ti-am marit numarul de repetatii la 10.000. Numai asa te vei exorciza de aceste idei periculoase pentru bunastarea jucatorilor imobiliari. Vorba lui Lenin: "A lie told often enough becomes the truth."
  • +3 (5 voturi)    
    Prima casa - un program ilegal! (Marţi, 13 septembrie 2016, 16:18)

    Spirt [utilizator]

    Nu este normal ca statul sa subventioneze bancile pentru a lucra!
    Nu suplimentati nimic!
    Construiti spitale si lasati bancherii, ca mai au osanza de metabolizat pana sa moara de foame!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi