Ministerul Finantelor a luat cu imprumut joi 600 milioane lei prin vanzarea de certificate de trezorerie scadente la 18 septembrie 2017, in linie cu programul anuntat, pentru care bancile vor primi un randament mediu anual de 0,71%, in crestere sensibila fata de licitatia precedenta pentru o scadenta similara, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), citate de news.ro.

Cele opt banci participante la licitatie au oferit 1,4 miliarde lei, de peste doua ori maimult fata de valoarea anuntata a licitatiei.

Certificatele de trezorerie nu au dobanda, randamentul fiind calculat ca diferenta intre pretul de vanzare, mai mic decat valoarea nominala, si valoarea pe care statul o va plati la scadenta, care este chiar valoarea nominala.

La licitatia de joi, randamentul mediu ponderat este de 0,71% pe an, iar cel maxim - de 0,73%, sensibil peste nivelul de la ultima licitatie cu scadenta apropiata.

In 13 februarie, Ministerul Finantelor a plasat certificate de trezorerie pe sase luni la un randament mediu anual de 0,56%.

Astfel, intr-o singura luna, costul unui imprumut pe sase luni a crescut cu 27% pentru statul roman.

Certificatele de trezorerie sunt imprumuturi pe termen scurt si foarte scurt, de maximum un an.

Licitatia de joi vine dupa doua esecuri la rand in licitatiile pentri obligatiuni benchmark, la care Ministerul Finantelor a respins toate ofertele bancilor, din cauza dobanzilor prea mari.

Ministerul Finantelor si-a propus pentru martie 2017 sa imprumute de pe piata interna 3,7 miliarde lei, la care se pot adauga 375 milioane lei prin licitatii suplimentare.

Din valoarea imprumuturilor, 1,2 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,5 miliarde lei prin emisiuni de obligatiuni.

Tot in martie, Ministerul Finantelor a programat o licitatie de obligatiuni in euro, in valoare de 200 milioane euro.

Pentru februarie 2017, Finantele anuntasera un calendar de imprumuturi de 3,4 miliarde lei, dar au luat efectiv cu imprumut doar 3,3 miliarde lei.

In 2017, nevoia de finantare a statului este in crestere, in conditiile in care Guvernul a prevazut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), fata de nivelul de 2,41% din PIB atins in 2016.

Comisia Europeana si multi analisti se asteapta la un deficit bugetar de peste 3% din PIB in 2017, din cauza supraestimarii de catre Guvern a veniturilor bugetare si a valorii PIB.