Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Bogdan Stan, a declarat, intr-un interviu acordat News.ro, ca este necesara modificarea legislatiei pentru o mai buna protectie a inspectorilor fiscali in cadrul exercitatii functiei publice si ca este favorabil infiintarii unui Tribunal Fiscal, care ar putea conduce la solutionarea cu operativitate a dosarelor privind impozitele.

Bogdan StanFoto: Captura Privesc.eu

Seful ANAF a dat lamuriri despre modul in care institutia actioneaza pentru cresterea integritatii angajatilor sai, inclusiv prin monitorizarea bazelor de date pentru a depista accesarile neautorizate ale unor date cu statut de secret fiscal si a explicat ca ANAF a adus la buget 107 milioane lei in 15 luni prin controalele privind preturile de transfer la companiile straine.

Ce a spus Stan despre acordarea codului de TVA:

"Potrivit noii proceduri, inregistrarea in scopuri de TVA a persoanelor impozabile si, implicit, evaluarea intentiei si capacitatii, nu mai sunt conditionate de depunerea formularului 088, in timp ce anularea inregistrarii in scopuri de TVA se aplica doar persoanelor impozabile care au fost identificate cu risc fiscal si care urmare analizei efectuata nu justifica intentia si capacitatea de a desfasura activitati economice in sfera de aplicare a TVA.

Procedura de evaluare este fundamentata, in special, pe analiza informatiilor existente in bazele de date ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si a celor obtinute prin schimbul de informatii cu alte entitati detinatoare de date/informatii privind contribuabilii care sunt relevante din punct de vedere fiscal.

Analiza are la baza aplicarea unor principii de management al riscurilor in functie de care se efectueaza analiza comportamentului fiscal al persoanelor impozabile in vederea incadrarii acestora intr-o anumita categorie de risc.

In cadrul procedurii persoana impozabila supusa evaluarii este invitata la sediul organului fiscal pentru clarificarea unor aspecte privind situatia sa fiscala. De asemenea, inainte de luarea unei decizii cu privire la respingerea sau anularea inregistrarii in scopuri de TVA, organul fiscal are obligatia sa asigure persoanei impozabile dreptul de a fi ascultat.

Astfel, persoana impozabila este instiintata, in scris, cu privire la solutia care urmeaza sa fie adoptata, faptele si imprejurarile relevante care au dus la luarea acestei decizii. In cadrul audierii persoana impozabila are posibilitatea de a prezenta informatii si documente care pot aduce clarificari in legatura cu situatia sa fiscala si implicit cu intentia si capacitatea acesteia de a desfasura activitati economice in sfera de aplicare a TVA.

Termenul pentru finalizarea procedurii de evaluare este influentat de etapele interviului si audierii. Cu toate acestea cele doua etape ale procedurii de evaluare dau posibilitatea persoanei impozabile analizate sa completeze sau, dupa caz, sa corecteze informatiile prezentate, astfel incat aceasta sa obtina acordarea/mentinerea codului de inregistrare in scopuri de TVA".

Interviul integral poate fi cititaici