Angela Merkel: Trebuie facut totul pentru a evita un faliment necontrolat al Greciei. Atena nu va iesi din Zona Euro

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 13 septembrie 2011, 10:57 Economie | Finanţe & Bănci

Angela Merkel
Foto: Reuters
Cancelarul german Angela Merkel a declarat marti ca trebuie "evitat orice proces necontrolat in Zona Euro", referindu-se la falimentul Greciei, evocat cu insistenta in Germania in ultimele zile, relateaza AFP.

"Lucram cu toate mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru a nu se intampla asta", a spus cancelarul, intr-un interviu acordat postului de radio Inforadio. "Prioritatea absoluta este sa evitam o incetare de plati necontrolata, pentru ca acest lucru nu va afecta doar Grecia si pentru ca riscul de a ne afecta pe toti, sau cel putin multe alte tari, este foarte ridicat", a adaugat ea.

Ministrul sau de Economie, liberalul Philipp Roesler, evocase, intr-un editorial publicat luni, posibilitatea unui faliment controlat al Greciei, aruncand in aer bursele europene.

"Cred ca facem un mare serviciu Greciei daca speculam cat mai putin posibil si incurajam in schimb Grecia sa-si respecte angajamentele, a precizat Merkel, criticand astfel indirect afirmatiile lui Roesler, care este si vice-cancelar.

Cancelarul a exclus si o iesire a Greciei din Zona Euro. "Mi-am exprimat foarte clar pozitia, si anume ca trebuie facut totul pentru a mentine Zona Euro intacta din punct de vedere politic", a reafirmat ea.

"Dupa tot ce aud din Grecia, guvernul grec este constient de situatie si face ceea ce trebuie facut", a apreciat Angela Merkel, care solicitase si in urma cu cateva zile rabdare in privinta Atenei.

"Faptul ca troica revine sugereaza ca Grecia a lansat un anumit numar de lucruri necesare", a mai spus ea.

Troica, grupul de experti de la Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International insarcinat cu evaluarea progreselor Atenei in aplicarea programului de reforme, a parasit neasteptat tara in data de 2 septembrie. Troica a anuntat ca va reveni la Atena zilele urmatoare.


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

4096 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    ...e simplu...! (Marţi, 13 septembrie 2011, 12:23)

    bm [anonim]

    ...dati-le salarii romanesti le greci....!
    • +5 (5 voturi)    
      Paradoxal, sa stii ca ai dreptate (Marţi, 13 septembrie 2011, 12:36)

      bancher [anonim] i-a raspuns lui bm

      Grecia a ajuns in aceasta situatie din cauza ei, si in nici un caz din cauze externe; salariile sunt mari in Grecia, iar nemunca si chiulul sunt la ordinea zilei. Grecia are un sistem de pensii f atractiv (cu o pensie medie de aprox 1700 EUR, dublu fata de Germania si Marea Britanie). Grecii au garantat 14 salarii anuale (12+alte 2 sub forma de prime (ex Craciun sau Paste)). Cand au iesit in strada si au facut scandal, au iesit pt ca li se luasera al 13-lea si al 14-lea salariu, nu pt ca se faceau reduceri de 25% ca la noi.
      Ca au pensii mari nu e rau, dar haideti sa ne uitam ce produc grecii: turism, legume/fructe, si cateva feluri de mancare traditionale. In rest nimic. Nu au industrie, nu produc masini, calculatoare, electronice sau altceva. Mai au o industrie a pielariei, dar are un procentaj mic in exporturile Greciei. Pana si Romania mai produce cate ceva (Renault-Dacia, Nokia, Petrom, Sidex), dar grecii nici pe astea nu le au.
      In rest o duc bine, si ei ar trebui sa inteleaga ca nu se mai poate cu munca putina si salarii mari: sau se pun serios pe munca, sau isi reduc salariile ca la Romania.
      Parerea mea personala ca vor intra in colaps, pt ca deja e tarziu sa stranga cureaua.
      • +1 (1 vot)    
        e bine sa spui de unde copiezi ideile (Marţi, 13 septembrie 2011, 16:05)

        visio [anonim] i-a raspuns lui bancher

        oricum, ai uitat o industrie esentiala pentru grecia: turismul; daca ai fi iesit din scara blocului sigur ti-ai fi dat seama de treaba asta; oricum, prime de craciun si de paste se dau si in Romania total nejustificat si mul tmai mari decat in grecia; in Romania, tara ta, politicienii fura mai ceva ca cei din grecia; inainte sa critici evolutia altora, uita-te in buzunarul tau; parerile tale, ca a multor postaci de altfel, sunt departe de realitate; uiti sa spui de curatenia de pe strazile lor, uiti sa spui despre calitatea turismului spre deosebire de papagalul ala de Mazare, etc; uiti multe si asta pentru ca iti place sa vorbesti mult si prost; germania sprijina grecia nu pentru frumusetea peisajului, ci pentru ca grecia este poarta de intrare in Europa; iar nemtii vor sa isi schimbe orientarea politica si culturala; dar asta este alta idee si nu cred ca o vei intelege....
        • 0 (0 voturi)    
          Corect... (Marţi, 13 septembrie 2011, 17:16)

          manager [anonim] i-a raspuns lui visio

          ...ce spui,cu o precizare:toata treaba nu are nici o legatura cu peisajul,intr-adevar,dar nici cu "poarta de intrare" ! Acesta este un proiect,chiar daca se ivesc tot felul de "probleme",el trebuie realizat.Toate tarile europene vor fi trase in UE, ca merita sau nu sa intre.Iar de iesit...intelege fiecare cum il ajuta priceperea.
        • 0 (0 voturi)    
          ce treaba are peisajul? (Miercuri, 14 septembrie 2011, 10:03)

          bancher [anonim] i-a raspuns lui visio

          cu faptul ca In Grecia sunt cele mai mari pensii din UE? (cu exceptia Luxemburgului)
          Nu sunt postac, nu stiu de unde ai scos-o si pe asta.
          Sunt de meserie economist, si daca citesti postul meu o sa vezi ca am pus turismul pe primul loc ca industrie in Grecia.
          In rest intelege ca ei au o tinta de deficit bugetar convenita cu FMi de 7.6%, si o vor depasi cu cel putin 1 punct procentual. Au majorat TVA-ul in turism la 23%, si incasarile bugetare tot nu cresc sa acopere deficitul. Asa ca au ajuns aici din cauza lor, din cauza lipsei de disciplina bugetara, ca au cheltuit mai mult decat si-au permis.
          Cat despre poarta de intrare in UE, aste e cea mai tare poanta pe ziua de azi...Romania nu e tot poarta de intrare? (ca are granita si cu Ucraina, si cu Moldova, si cu Marea Neagra)? Nu din cauza portii e sprijinita Grecia, ci pt ca, Uniunea Monetara este un proiect, un tot unitar, si daca iese un membru din ea, se duce tot proiectul pe apa sambetei, costurile fiind mult mai mari decat cele ale sprijinirii Greciei.
          Nemtii sunt pragmatici, nu dau bani pt peisaje sau pt ca Grecia e poarta de intrare: dau bani pt ca UE ar risca si mai mult daca s-ar destrama Uniunea Monetara.
    • +3 (3 voturi)    
      si preturile de la noi (Marţi, 13 septembrie 2011, 12:55)

      shushanea [utilizator] i-a raspuns lui bm

      la mancare
  • +1 (1 vot)    
    oare... (Marţi, 13 septembrie 2011, 13:07)

    iulianv [anonim]

    ...pe asta se bazeaza si-ai nostri, in infinita lor competenta? - odata intrat in UE, nu mai te lasa sa pleci cu una - cu doua, poti s-o dai de gard la tine-acasa pana ramai lat, ca se dau astia peste cap sa te tina pe linia de plutire...
    • 0 (0 voturi)    
      corect,exact ... (Marţi, 13 septembrie 2011, 17:19)

      manager [anonim] i-a raspuns lui iulianv

      ...ce scriam mai inainte !
  • +2 (2 voturi)    
    Trebuie facut totul (Marţi, 13 septembrie 2011, 14:56)

    dan2 [anonim]

    "Trebuie facut totul...". Dupa 22 de ani aud din nou expresia preferata a lui Ceausescu: "sa facem totul". Si de unde o aud? As dori sa fie doar un abuz de traducere, altfel prea ar fi o incercare de a ascunde lipsa solutiilor.
    • 0 (0 voturi)    
      gand la gand (Marţi, 13 septembrie 2011, 22:43)

      Tz. Anofel [anonim] i-a raspuns lui dan2

      daca asa a spus, e de rau. daca e de la traducerea libertina, mai putin.
      O idee ar fi transmutarea centralelor nucleare in Grecia. sa le dea ceva usor de lucru, cu pensionare rapida .


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version