Premierul finlandez: Finlanda nu doreste iesirea Greciei din zona euro

de Dragos Comache     HotNews.ro
Joi, 15 septembrie 2011, 11:49 Economie | Finanţe & Bănci

Premierul finlandez Jyrki Katainen a declarat intr-un interviu publicat joi ca nu doreste iesirea Greciei din zona euro, insa si-a mentinut cererea de garantii din partea Atenei in schimbul ajutorului finlandez, potrivit AFP.

"Cine a spus ca singura solutie ar fi scoaterea Greciei din zona euro trebuie sa admita in primul rand ca acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal. In al doilea rand, cineva va trebui sa plateasca datoriile Greciei. Si in al treilea rand va exista un risc semnificativ de contagiune pentru alte state din zoan euro", a declarat Katainen pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung.

Cu toate acestea, premierul finlandez a mentinut cererea de a primi garantii in schimbul ajutorului financiar acordat Greciei, ceea ce complica finalizarea celui de-al doilea plan de asistenta financiara pentru statul elen, decis de guvernele europene la 21 iulie.

"Garantia este parte a unui pachet de conditii pe care le-am cerut pentru a ne da acordul pentru ajutorul oferit Greciei. Este o realitate politica" intr-o tara in care euroscepticii sunt in prezent o forta politica majora, a spus Jyrki Katainen.

Totodata, el a dat asigurari ca se lucreaza la o solutie acceptata de toate statele membre ale zonei euro, si in special de Germania, care nu solicita garantii Atenei.


Citeste mai multe despre   










647 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Mda (Joi, 15 septembrie 2011, 14:07)

    calator [anonim]

    Cred si eu ca nu doreste....Daca iese, nu isi mai vad finlandezii banii niciodata...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version