Pe piata valutara, leul a depasit nivelul de 4,30 unitati/euro spre sfarsitul sedintei de tranzactionare de miercuri, cursul de schimb atingand un maxim de 4,3120 lei/euro.
"Tonul mai optimist vizibil pe piete in aceasta dimineata indica o oarecare corectie a pierderilor inregistrate de leu ieri. Moneda locala se tranzactioneaza in momentul de fata la 4,30 lei/euro si ar putea sa incheie ziua usor mai apreciat. Totusi, tendinta pe termen scurt continua sa fie una de depreciere a leului fata de euro", se arata intr-o nota a ING Bank.
Leul s-a apreciat insa in fata dolarului american, cursul afisat de BNR fiind de 3,1127 lei pentru un dolar, fata de 3,1346 lei/dolar in sedinta de miercuri.
Comparativ cu francul elvetian, leul a castigat 0,66 bani fata de referinta din ziua anterioara, ajungand la 3,5565 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,0596 lei, dupa ce in ziua anterioara cursul bancii centrale a fost de4,0811 lei pentru 100 de yeni.



















