Secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, a solicitat tarilor din zona euro sa suplimenteze sumele puse la dispozitia Fondului European de Stabilitate Financiara (EFSF) pentru a depasi dificultatile cu care se confrunta sistemul financiar european, insa a respins sugestiile cu privire la introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare, a declarat ministrului austriac de finante, Maria Fekter, citata de Reuters.

Maria Fekter a comentat un schimb de replici dintre Geithner si ministrii de finante din zona euro, la care a participat si Wolfgang Schaeuble, ministrul german de finante.

"El (Timothy Geithner - n.r.) ne-a spus ca este nevoie sa aducem mai multi bani pentru a nu aduce sistemul financiar intr-o situatie dificila", a spus Fekter, care a precizat ca Schaeuble i-a atras atentia oficialului american ca este putin probabil ca acest lucru sa fie posibil fara a lua din banii contribuabililor, mai ales a cetatenilor din statele cu rating "AAA".

"In aceste tari exista dorinta impunerii unei taxe pe tranzactii financiare, deoarece o astfel de taxa va utiliza lichiditatea din piata pentru stabilitate. Geithner a exclus acest lucru", a mai precizat oficialul austriac.

"Mi se pare ciudat ca, desi fundamentele economiei americane sunt semnificativ mai rele decat cele din zona euro, ne spun ce ar trebui sa facem si atunci cand facem o sugestie ei o resping imediat. Ma asteptam ca, dupa ce ne spune cum vede el lumea, sa asculte si ceea ce avem noi de spus", a mai declarat Maria Fekter.

Joi, un oficial european a declarat pentru Reuters ca Timothy Geithner va discuta cu ministrii europeni de finante solutiile pe care le au acestia pentru a face fondul de salvare a zonei euro mai eficient in combaterea crizei datoriilor. Sursa citata a aratat ca oficialul american va propune ca Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF), in valoare de 440 miliarde de euro, sa fie utilizat intr-un mod similar fondului de urgenta creat de Trezoreria SUA si Rezerva Federala in 2008 pentru a face fata crizei subprime.

Fondul de urgenta al SUA a fost utilizat pentru a sprijini bancile americane, in contextul crizei subprime din 2007-2008.

"Geithner va insista, probabil, asupra importantei pe care mai multe fonduri o vor avea in protejarea marilor economii europene, in special Italia si Spania, si sa gaseasca o solutie pentru Grecia", a declarat un oficial european pentru Reuters inaintea intalnirii de la Wroclaw, din Polonia.

El a mai arata ca unele state ar putea fi deschise la aceasta propunere.

Modelul propus europenilor este TALF (Term Asset-Backed Securities Loan Facility) pe care autoritatile americane l-au utilizat pentru reluarea creditarii. In cadrul acestui program, Fed New York a cheltuit pana la 200 miliarde de dolari pentru a stimula piata titlurilor de valoare garantate prin acordarea, in mod indirect, de imprumuturi pentru intreprinderile mici si pentru consumatori.