Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

​M. Tanasescu, FMI: Bugetul va fi mai intai discutat cu FMI si abia apoi va fi depus la Parlament

Bugetul pe anul viitor va fi discutat intai cu Fondul Monetar International si abia apoi va fi depus la Parlament. Declaratia a fost facuta de Mihai Tanasescu, senior adviser la Fond, care a precizat pentru HotNews.ro ca "discutiile au inceput deja si autoritatile lucreaza la finalizarea lui". Tehnic, bugetul ar trebui supus dezbaterii Parlamentului la jumatatea lunii viitoare. Practic, acest lucru are sanse aproape nule sa se petreaca. "Extrem de rar Guvernul a trimis la timp Bugetul in Parlament", au confirmat surse apropiate legislativului. Potrivit acestora, prouectul va fi trimis, in cel mai bun caz, in prima parte a lui noiembrie. Misiunea FMI soseste in Romania la finele lunii octombrie. Temerea cea mare este ca bugetul sa nu fie "electoral", adica sa prevada cheltuieli care ar putea atrage voturi la alegerile de anul viitor. Oficiali din Ministerul Finantelor au declarat ca Taxa pe Valoarea Adaugata si cota unica nu se vor modifica. Se va merge, dimpotriva, "pe unele reduceri de bugete", mai spun oficialii citati.

Hidroelectrica a activat clauza de forta majora din cauza secetei/ Livrarile se reduc cu 37%

Hidroelectrica a activat clauza de forta majora din cauza secetei. Compania va putea astfel reduce livrarile de energie, proportional cu reducerea productiei cauzata de seceta severa din acest an. Anuntul a fost facut de directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea. Potrivit acestuia, livrarile se reduc cu 37% pana la sfarsitul anului. In acest moment se afla in derulare 41 de contracte, atat cele atribuite in mod direct, cat si cele de pe piata reglementata. Hidroelectrica va livra intreaga productie proprie, proportional, pe toate contractele. Din cauza lipsei precipitatiilor, debitul Dunarii a scazut vertiginos. Dunărea asigură 40% din producţia Hidroelectrica. In aceasta situatie, clientii Hidroelectrica vor fi nevoiti sa se intrepte catre productia termo si sa cumpere direct de pe piata. Trihenea a precizat ca termocentralele, precum cele de la Turceni, Rovinari si Craiova, sunt pregatite sa furnizeze energia necesara pentru a compensa cantitatile lipsa.

Sofia interzice inmatricularea in Bulgaria a masinilor cu proprietari din alta tara

Sofia va interzice inmatricularea in Bulgaria a masinilor cu proprietari din alta tara. Parlamentul de la Sofia va adopta in curand anumite amendamente legale care vor face imposibila ca o masina al carei proprietar are domiciliul intr-o alta tara sa continue sa poarte un numar de inmatriculare din Bulgaria. Anuntul a fost facut de vicepresedintele Comisiei bulgare de supraveghere financiara. Reprezentantii sectoarelor de asigurari din Romania si Bulgaria s-au reunit, marti, in capitala bulgara pentru a dezbate problemele actuale transfrontaliere din segmentul auto. Oficialul bulgar a anuntat ca, prin modificarile legale, noul proprietar al unui vehicul auto va fi obligat sa-l inmatriculeze la adresa sa de domiciliu in termen de 14 zile dupa achizitionare. Dupa expirarea a doua saptamani de la achizitionare, vechiul numar de inmatriculare a vehiculului isi va pierde valabilitatea. In acest fel nu va mai fi posibil ca vreun roman sa-si cumpere un autoturism din Bulgaria si sa continue sa-l conduca in tara sa fara sa-i schimbe numarul de inmatriculare. Urmeaza sa fie modificat si regimul de emitere a procurilor prin care cetatenii bulgari transfera dreptul de conducere a masinii unei persoane terte, a mai spus oficialul.

Rechemare in service Dacia si Renault. Aproape 5.000 de masini verificate din cauza unor piese de 13 lei bucata

Rechemare in service Dacia si Renault. Aproape 5.000 de masini Dacia si Renault sunt rechemate in service in Romania, din cauza unor posibile defectiuni la motor. Oficialii Grupului Renault Romania au declarat pentru 0-100.ro ca actiunea a inceput pe 1 septembrie si se va incheia dupa ce toate masinile care fac obiectul operatiunii vor fi verificate. Clientii au fost invitati la service pentru ca motoarele masinilor pot avea neconforme semi-conurile supapelor motorului, piese care costa circa 13 lei bucata la magazinele de piese auto. “Interventia in service dureaza intre 20 de minute si 4 ore, iar costurile vor fi suportate de catre Grupul Renault”, au adaugat reprezentantii companiei.

Desi acestia nu spun exact despre ce modele este vorba, surse din cadrul dealerilor au declarat pentru 0-100.ro ca vizate de aceasta actiune sunt masini Dacia Logan si Dacia Sandero echipate cu motor de 1,2 litri pe benzina, de 75 Cai Putere. In cazul Renault ar fi vorba despre cinci modele, dotate cu acelasi motor de 1,2 litri: Clio 2, Clio 3, Twingo, Twingo 2 si Symbol.