Tinta de deficit pe 2012 va fi mai mult ca sigur modificata pana la 3,2-3,4%. Discutiile au inceput la Washington, iar Fondul este de acord

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 3 octombrie 2011, 9:49 Economie | Finanţe & Bănci

Deja discutiile privind negocierea tintei de deficit au inceput la Washington. Au fost cateva runde de discutii exploratorii cu oficialii FMI, iar misiunea care va sosi la sfarsitul acestei luni la Bucuresti va fixa probabil si noua tinta de deficit, au declarat pentru HotNews surse apropiate discutiilor. "Aceasta revizuire are o justificare prin incetinirea cresterii economice aproape la jumatate. Orice alta justificare nu ar fi avut succes in negocieri, dar sunt evolutii care nu tin de vointa Romaniei de a face reforme, ci de contextul international", au mai spus sursele noastre.

Renegocierea tintei de deficit nu inseamna ca ni se va permite un decalaj ridicat intre venituri si cheltuieli. "Probabil va fi undeva la 3,2-3,4%. Acum se fac calculele, dar aproximativ pe acolo se va situa, din cate estimam noi. Asemenea renegocieri au fost facute si in 2009 cand de la o crestere estimata am ajuns pe minus si calculele au fost refacute", a mai declarat sursa citata.

Pentru oficialul contactat de HotNews, noua tinta de deficit la care  se va ajunge presupune eforturi suplimentare. "Reformele structurale vor trebui cu atat mai mult facute si as spune ca presiunea pe eforturile care trebuie asumate de noi creste. Daca printr-o minune, vom atinge cresterea economica estimata, tinta va ramane tot cea veche. Dar in acest scenariu foarte putini mai cred astazi", mai explica oficialul roman.

Acesta mai atrage atentia ca o contractie a cresterii si un PIB mai mic decat cel estimat are si alte implicatii. "La un PIB mai mic decat cel calculat initial de noi, ponderea datoriei creste, unele strategii trebuie refacute samd", a mai spus sursa citata.

Romania are in acest moment o tinta de deficit pentru 2012 de de 3% din PIB (după metodologia europeană de calcul), respectiv 2,7% din PIB (dupa metodologia cash), iar despre o posibila ratare a ei a vorbit atat Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României, cat si europarlamentarul PDL Theodor Stolojan.


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

938 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi