Florin Citu, fostul economist sef al ING vede ca solutie pentru cresterea economica din Romania reducerea fiscalitatii pe capital si munca, impactul asupra bugetului fiind ne- semnificative datorita elasticitatilor din economie. Pledoaria lui Citu, dezvoltata la o conferinta desfasurata la BNR, a venit imediat dupa o replica a Guvernatorului Isarescu. "Ce poate sa fie mai grav pentru Romania decat sa adopte o paleta de stimuli fiscali pe care sa nu o poata sprijini?", se intreba retoric Isarescu. "Ce propun eu nu se refera doar la partea de venituri, ci o reforma a bugetului si fiscalitatii. Pe de o parte sustin reducerea impozitelor pe venit, profit si a CAS. In acelasi timp foarte important acesta strategie functioneaza numai cu reducerea in urmatorii 5 ani cu 50 la suta a angajatilor in sectrul public. Pe langa restructurarile normale un mod simplu si eficient,folosit de Romania pana in 2004, este PRIVATIZAREA", spune Florin Citu.

Foto:

"Privatizarea este cea mai eleganta si mai putin dureroasa forma de restructurare a statului. Ceea ce propun eu va functiona numai in cazul in care credem ca statul trebuie sa se restranga in economie si sa lase locul sectorui privat. Deci o schimbare radicala in modul de gandire al celor care implementeaza politica economica azi", mai spune Florin Citu

De cealalta parte, Isarescu a facut apel la realism, reamintind ca orice relaxare fiscala desi ar sustine investitiile private, in

florin_citu

florin_citu

Foto: Agerpres

general mai eficiente decat cele de stat, ar echivala cu mai putini bani pentru cele 40.000 de proiecte publice incepute si neterminate, care inseamna resurse blocate. Isarescu sugereaza astfel ca reducerea fiscalitatii ar fi reprezentat o solutie daca bugetul n-ar trebui sa sustina in continuare zeci de mii de proiecte publice, in care deja au fost investite sume importante.

Limitarea expansiunii statutului a fost sustinuta mult mai direct de Citu, partizan explicit al ideii ca pe termen mediu si lung cresterea economica si progresul nu pot fi asigurate decat de mediul privat. Citu vede ca solutie pentru cresterea economica din Romania reducerea fiscalitatii pe capital si munca, in ciuda efectelor asupra bugetului, pe care de altfel nu le anticipeaza ca semnificative datorita elasticitatilor.

"Reglementarea nu a functionat, sistemele poate erau eficiente, dar nu erau adaptabile. De aceea cred ca este nevoie de noua abordare. A venit momentul nu doar in Romania, dar si la nivel mondial pentru o noua abordare. Este acum o problema de supravietuire a sistemului, am ajuns la acel punct foarte dificil in care trebuie sa stim daca sistemul poate supravietui. Si nu gasim in economie exemple de supravietuire, dar gasim in natura, ecosistemele au supravietuit", a explicat Citu.

  • Liviu Voinea: Eu am propus in urma cu peste un an scaderea CAS

Citu e venit tarziu in discutie. Eu am propus in urma cu peste un an scaderea CAS, dar numai impreuna cu

Liviu Voinea

Liviu Voinea

Foto: Bety Blagu / HotNews.ro

cresterea salariului minim. In acest mod este sustenabil pentru buget (pentru ca sunt de doua ori mai multi angajati cu salariul minim la privat decat la buget), favorabil pentru angajati si este neutru pentru firme (se compenseaza).

In schimb alte taxe si impozite trebuie majorate. In primul rand impozitele pe avere (si aici trebuie generalizate declaratiile de avere). In al doilea rand impozitul pe venit sa fie progresiv, cu valoarea mediana 16% (deci unii vor plati mai mult). Abordarea nu trebuie sa fie in primul rand ideologica, ci pragmatica.

  • Laurian Lungu: scaderea CAS, chiar si a TVA, ar putea avantaja economia Romaniei, in anumite conditii

Decizia reducerii fiscalitatii trebuie sa tina cont atat de perspectiva cresterii economice cat si de aspectele legate de pastrarea echilibrelor fiscale, indeosebi a deficitului bugetar si datoriei publice. Per ansamblu nivelul taxelor si impozitelor in Romania este ridicat in comparatie cu alte tari aflate in acelasi stadiu de dezvoltare economica din Europa. De exemplu, chiar daca ultima crestere a TVA a adus venituri suplimentare la buget, indicele de eficienta a acestei taxe a scazut raportat la perioada de dinanintea cresterii. Aceasta in conditiile in care el era oricum printre cele mai mici din randul tarilor din Europa de Est. Acest fapt reflecta tendinta

Laurian Lungu

Laurian Lungu

Foto: HotNews.ro

platitorilor de taxe catre evaziune in ipostaza unei fiscaltati ridicate.

Cred ca o reducere a fiscalitatii - respectiv scaderea CAS, chiar si a TVA, ar putea avantaja economia Romaniei insa numai daca se va face in anumite conditii. In primul rand este nevoie de adoptarea unei strategii fiscale. Este necesar sa vedem ce impozitam cu preponderenta, consumul sau venitul. Apoi este nevoie de un adoptarea unui pachet complex de masuri fiscale care sa asigure stabilitatea fiscala. Si, nu in ultimul rand,este nevoie de o transparenta mult mai mare a autoritatilor in ceea ce priveste cheltuielile bugetare. Toate aceste preconditii le vad destul de dificil de indeplinit pe termen scurt astfel incat mentinerea status-quo-ului va fi probabil varianta preferata in cele din urma.

  • Daniel Daianu: Reducerea fiscaliatii, o operatiune riscanta acum

Pentru a judeca catre ce inclina balanta trebuie sa avem in vedere cateva aspecte:

- de la contributia sectorului privat la deficitele externe (cel de cont curent) de peste 80% pana in 2009 am ajuns la "defciite gemene" acum; adica deficitul bugetar acopera deficitul de cont curent.

- conditiile externe pe pietele de credit se complica iar si rapid; sunt semne asemenatoare cu cele din toamna lui 2008. Aceasta vor face ca serviciul datoriei publice sa creasca pentru Romania.

- Romania, desi are (inca) o situatie ai zice confortabila cu datoria publica nu a terminat consolidarea fiscala.

- una este sa ai o crestere de deficit bugetar intrucat economia creste mai putin decat prognoza pe care s-a construit bugetul si altceva daca deficitul este cauzat de stimuli fiscali.

Daniel Daianu

Daniel Daianu

Foto: HotNews.ro

- Leul nu este moneda de rezerva si euroizarea este inalta, ceea ce induce pericole semnificative daca se iau masuri deliberate de crestere a deficitului bugetar, care ar pune presiune mare pe leu.

Aspectele mentionate mai sus arata ca trebuie sa nu ne intindem mai mult decat avem plapuma. Daca guvernul ar reusi sa compenseze ce se pierde ca venituri fiscale prin reducerea CAS via combaterea evaziunii fiscale ar fi in regula. O alta posibilitate ar fi ca de pilda: sa se absoarba fonduri europene considerabil mai mult cumulat cu reducerea de cheltuieli cu achizitii/materiale (eliminarea din risipa) care sa permita o scadere de CAS. Aceasta combinatie ar trebui sa lase cheltuielile bugetului agregate neatinse, adica sa nu scada contributia bugetului public la formarea PIB. Dar avem nevoie de calcule realiste pentru a nu scapa haturile din mana.

Cat priveste propunerea unora de a compensa scaderea CAS si a TVA prin impozitarea pensiilor, ideea este cu hibe mari. Daca impozitezi pensiile lovesti puternic in consum tocmai cand este ingrijorat de incetinirea economiei. Sa nu omitem ca pensionarii au inclinatie spre consum sustinand cererea agregata. Dimuniarea TVA nu ar fi simetrica ca efect asupra preturilor asa cum a fost marirea (deci pensionarii nu ar castiga din acest compromis, dimpotriva). S-ar reduce considerabil si venituri fiscale. In concluzie, este o operatiune riscanta acum.