Comisia Europeana a anuntat miercuri ca au fost efectuate mai multe inspectii inopinate la sediile mai multor banci din UE care activeaza pe piata produselor derivate legate de indicele Euribor, din cauza suspiciunilor referitoare la existenta unui cartel pe aceasta piata, potrivit Reuters. Comisia nu a precizat numele bancilor sau statele membre in care au avut loc descinderile.

In cadrul investigatiilor, autoritatile incearca sa afle daca bancile au actionat concertat pentru a manipula rata dobanzii de referinta pentru creditele acordate in euro.

"Comisia este preocupata de faptul ca companiile ... ar fi putut incalca normele antitrust, care interzice cartelurile si practicile restrictive", se arata intr-un comunicat al CE, citat de pagina electronica a Deutsche Welle.

Aceasta ancheta vine dupa ce in luna martie autoritatile au anuntat ca cerceteaza cinci grupuri bancare internationale pentru o presupusa manipulare a ratei Libor, dobanda de referinta pentru dolar pe piata interbancara londoneza. Cele cinci grupuri cercetate de autoritatile de reglementare din Statele Unite, Marea Britanie si Japonia sunt Bank of America, Citigroup, Barclays, WestLB si UBS.

Euribor este rata dobanzii la care bancile europene se imprumuta intre ele in euro. Aceasta se calculeaza zilnic ca medie a dobanzilor practicate de cele mai importante banci din zona euro. Pana in 2010, Euribor era cotat in urma participarii a 42 de banci dintre cele mai importante. Din 2011, au mai fost incluse inca doua banci, numarul lor fiind acum de 44. Euribor-FFE gestioneaza referinte interbancare, cum ar fi Euribor / EONIA / EUREPO si EONIA SWAP. Aceste repere sunt publicate zilnic pe www.euribor-ebf.eu. Euribor-FFE este o organizatie internationala non-profit care se supune dreptului belgian. A fost fondata in anul 1999, odata cu lansarea monedei euro.