Volksbank International a iesit din actionariatul Volkbank Romania dupa ce banca austriaca a fost preluata de grupul rus Sberbank, controlul creditorului autohton fiind transferat catre un vehicul special, cu o structura identica a actionariatului, se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro. Johann Lurf, presedintele Volksbank Romania, a precizat ca schimbarea la nivelul actionariatului nu afecteaza in niciun fel operatiunile bancii, care isi va derula activitatea in aceleasi conditii ca si pana in prezent.

Actiunile Volkbank Romania, detinute anterior de Volksbank International, au fost transferate catre VBI Beteiligungs GmbH, un vehicul creat special in acest sens.

VBI Beteiligungs GmbH are aceeasi structura a actionariatului ca Volksbank International: Osterreichische Volksbanken-Aktiengesellschaft (OVAG) este actionarul majoritar, cu o participatie de 51%, iar bancile cooperative DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania si Banque Populaire Caisse d'Epargne (BPCE) din Frantia detin cate 24,5% din VBI Beteiligungs GmbH.

Noua structura a actionariatului Volksbank Romania este: VBI Beteiligungs GmbH (99,34%), EM.RO Popolare (0,33%), Banca Popolare di Vicenza (0,33%).

Transferul participatiilor a avut loc pe 21 Octombrie, odata cu inregistrarea noii structuri a actionariatului in Registrul Actionarilor. Transferul a fost aprobat in prealabil de autoritatile de supraveghere din Austria si Romania.

In luna septembrie 2011, Sberbank a anuntat semnarea unui acord cu actionarii Volksbank pentru preluarea integrala a Volksbank International, insa Volksbank Romania nu a facut obiectul tranzactiei.

Volksbank a intrat pe piata din Romania in 2000. In prezent, Volksbank Romania are active de 4,7 miliarde de euro si o retea de 140 de unitati. Incepand din 2010, strategia bancii s-a modificat, iar Volksbank Romania este in curs de repozitionare, ca banca universala.