Bine aţi venit in Europa anului 2021. Au trecut zece ani de la marea criza din 2010-11, care a decapitat nu mai puţin de 10 guverne, inclusiv pe cele ale Spaniei şi Franţei. Unele lucruri au rămas la fel, in vreme ce altele s-au schimbat, scrie Niall Ferguson (profesor de istorie la Harvard) in Wall Street Journal, imaginand un scenariu al viitorului pentru intreaga lume.

Euro inca circula, chiar dacă bancnotele sunt acum mai rar întâlnite (uşurinţa de a face plăţi electronice ii face pe oameni sa se intrebe daca pana la urma, crearea unei monede unice a meritat tot efortul). Sediul de la Bruxelles al UE a fost mutat la Viena. "E ceva legat de moştenirea habsburgica", explica noul si dinamicul cancelar austriac Marsha Radetzky. Viaţa este încă departe de a fi usoara în statele periferice ale Statelor Unite ale Europei (cunoscuta ca zona euro). Şomajul în Grecia, Italia, Portugalia şi Spania a crescut la 20%.

Evenimentele din 2012 au zguduit nu doar Europa, ci întreaga lume. Israelul a atacat instalaţiile nucleare ale Iranului, care a contraatacat prin aliaţii săi în Liban şi in Gaza. Turcia a luat partea iranianilor, iar Israelul a fost în întregime izolat.

Citeste intreg scenariul imaginat de Ferguson.