Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

ANAF a publicat in Monitorul Oficial procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor si contributiilor companiei

Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala a publicat in Monitorul Oficial procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor si contributiilor companiilor. Fiscul va analiza comportamentul declarativ al contribuabilului pentru ultimii doi ani, in cazul obligatiilor cu termen de declarare lunar, si ultimii 3 ani, pentru contributiile cu termen de declarare trimestrial. Daca va gasi cel putin 4 declaratii depuse in perioada analizata, atunci impozitarea se stabileste in mod automat, se arata in Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, publicat in Monitorul Oficial. "Scopul actului normativ este adoptarea unei proceduri pentru stabilirea din oficiu de catre ANAF a impozitelor si taxelor datorate de un contribuabil ce nu isi indeplineste obligatia declararii si depunerii declaratiilor de impunere. Se subintelege ca pentru aceste impozite stabilite din oficiu se poate aplica procedura executarii silite", a explicat Adrian Benta, consultant fiscal la Bentaconsult. Procedura se aplica contribuabililor persoane juridice, indiferent de forma de organizare, pentru toate categoriile de taxe si impozite cu obligatii declarative. Pentru TVA se adopta o procedura distincta, mai spune Adrian Benta.

Dupa ce S&P a admis ca a gresit, de data aceasta Moody`s avertizeaza ca ar putea reduce ratingul Frantei

Agentia de rating Moody`s a avertizat luni ca ratingul Frantei ar putea avea de suferit ca urmare a deteriorarii perspectivelor de crestere economica si a necesitatilor de finantare, scrie presa din Hexagon. "Costurile ridicate si persistente de finantare ar putea avea implicatii negative", noteaza agentia de rating. Aceste "implicatii negative" s-ar putea traduce printr-o posibila retrogradare a ratingului Frantei, in prezent cotat la tripu A, cel mai bun rating posibil. Pe 10 noiembrie, Franta a fost obiectul unei "glume" a agentiei Standard&Poors, care a recunoscut ca a difuzat din greseala anumitor abonati un "mesaj" care anunta ca Franta a fost retrogradata. In cazul Moody`s, printre riscurile semnificative care ar putea duce la o scadere a ratingului se afla si masurile de austeritate care ar fi crescut povara fiscala si perspectiva cresterii pana la niveluri nesustenabile.

Bundesbank a redus prognoza de crestere economica a Germaniei pe 2012

Banca centrala a Germaniei a redus luni prognoza de crestere economica pentru anul viitor la 0,5%-1%, de la 1,8%, cat se estima in luna iunie, pe fondul reducerii exporturilor din cauza crizei datoriilor suverane. "Deteriorarea semnificativa a cererii externe, cuplata cu nervozitatea pietelor financiare" va face ca "economia germana sa evolueze pe un teren dificil in lunile urmatoare", se arata in buletinul lunar al Bundesbank. Oficialii bancii centrale mai arata ca perspectiva prezinta riscuri semnificative. Guvernul federal a anuntat in luna octombrie ca se asteapta ca economia germana sa creasca cu 1% in 2012. Pentru acest an se estimeaza ca Produsul Intern Brut va avansa cu 3%.

Tata Motors lanseaza versiunea restilizata a celei mai ieftine masini din lume. Nano costa de la 2.000 de euro si are motor de 38 CP

Indienii de la Tata Motors au lansat o versiune restilizata a Nano, cea mai ieftina masina din lume, model care s-a lansat acum trei ani, insa a fost un urias esec de vanzari din cauza problemelor de fiabilitate si a marketing-ului gresit realizat. Noul Nano e disponibil in mai multe variante de culoare, are un motor de 38 CP si un consum de circa 4 litri/100 km. Cea mai ieftina varianta costa de la 2.000 de euro, iar indienii spera ca vanzarile extrem de slabe vor fi impulsionate intr-un fel. Noul Nano va fi disponibil in trei variante de echipare, sase versiuni de culoare si va avea scaun spate pliabil si aer conditionat. Versiunea cu dotari maxime, care va costa 2.800 de euro, va avea inchidere centralizata si geamuri electrice. Tata Motors a vandut numai 130.000 de unitati Nano in cei trei ani de la lansare, desi initial spera sa vanda anual peste 200.000 de unitati.