In ultimele luni, rata inflatiei s-a redus la minimul ultimilor 20 de ani, in timp ce politica bancilor de a atrage mai multi bani de la deponenti a facut ca dobanzile la lei sa nu scada semnificativ, astfel incat acestea au ajuns de doua ori mai mari decat rata inflatiei.

Astfel, potrivit datelor BNR, in luna septembrie, dobanda medie platita de banci pentru depozitele noi in lei cu scadenta de pana la un an a fost de 6.54%, in timp ce inflatia a fost de 3,45%, ceea ce inseamna o dobanda real pozitiva de peste 3% in cazul in care, in urmatoarele 12 luni, inflatia nu va creste. Daca scadem impozitul pe veniturile din dobanzi, procentul scade la ~2,6%, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Mai mult, cine a constituit un depozit in lei pe termen de un an in octombrie 2010, a obtinut o dobanda medie de 7,4%, cu aproape 4 puncte procentuale peste inflatie, depozitele in lei fiind mai avantajoase decat cele in euro din moment ce leul s-a depreciat cu doar 1.3% (de la 4,266 la 4,324), iar dobanda medie la un depozit in euro a fost de 3,2%.

In prezent, desi dobanda medie la depozite este de circa 6,5% potrivit BNR, portalul Conso.ro arata ca exista 9 banci care ofera dobanzi de cel putin 7% la depozitele in lei, cea mai mica dobanda fiind de 4,15%, iar cea mai mare de 7,5%.

In ce priveste depozitele in euro, BNR a calculat o dobanda medie de 3,18% in septembrie, dar pe Conso.ro exista 5 banci care ofera dobanzi de cel putin 4%, maximul fiind 4,45%, iar minimul de 1,6%. Dupa cum se poate observa, cea mai mica dobanda la lei (4,15%) este mai mica decat cea mai mare dobanda la depozitele in euro (4,45%).

Diferenta dintre dobanzile medii la depozitele in lei si euro a scazut semnificativ in ultimii 2-3 ani, respectiv de la un maxim de aproape 10% la inceputul anului 2009 (cand bancile ofereau dobanzi de peste 16% la lei, si peste 6% la euro) la 3,4% acum, ceea ce inseamna ca depozitele in euro devin mai avantajoase daca in urmatorul an, leul se va deprecia peste nivelul de 4,5.

Deprecierea leului din ultimele 2-3 luni ii determina probabil pe multi sa se intrebe daca nu ar trebui sa treaca de pe lei pe euro, insa trebuie sa tinem seama de trei factori:

- leul se afla aproape de minimul istoric in comparatie cu euro, si ar trebui sa ne reamintim ce s-a intamplat anul trecut in iunie, cand CCR a respins reducerea pensiilor. Multi s-au inghesuit atunci sa cumpere euro la 4,4 lei, dar cursul a revenit apoi la valori apropiate de 4 lei/euro. In acest moment, contextul extern face ca leul sa fie sub presiune, dar daca Romania isi va respecta tintele macro, mai devreme sau mai tarziu, leul isi va reveni. Ideea este ca riscul de a pierde atunci cand cumperi euro aproape de maximul istoric este destul de mare.

- diferentialul de dobanda dintre leu si euro face ca depozitele la lei sa fie mai avantajoase atat timp cat cursul se mentine sub 4,5, si este putin probabil ca BNR sa accepte deprecierea leului peste nivelul de 4,4.

- in acest moment, cel mai bun mod de a reduce riscul este diversificarea, respectiv pastrarea unei parti din economii in lei, si a altei parti in euro (si/sau in alte valute). In totalul depozitelor la termen constituite de populatie la banci si care insumeaza echivalentul a 87,8 mld. lei, ponderea depozitelor in lei este de 63,3%, ponderea depozitelor in euro este de 33%, iar cea a depozitelor in alte valute este de 3,7%.

PS: Apropo de ce spuneam in urma cu doi ani (adica faptul ca eu personal imi tin economiile in lei): cine a constituit in octombrie 2009 un depozit in lei pe termen de un an si l-a reinnoit in octombrie 2010, a obtinut in ultimii doi ani o dobanda bruta de cca 18%, dobanda la un depozit in euro fiind de 6,7% (am luat in calcul mediile BNR). Cum leul s-a depreciat cu mai putin de 1% (de la 4,29 in oct. 2009, la 4,32 in oct. 2011), randamentele la lei au fost practic duble fata de cele la euro. Imi pastrez in continuare toate economiile in lei.

Citeste si comenteaza pe Businessday.ro.