Jocuri de putere si de culise, disensiuni interne, decizii in spatele usilor inchise ori telefoane discrete primite de la sefi de hedge fonduri- nimic nu e parca mai misterios in culisele finantelor decat modul in care agentiile de rating anunta „nota financiara” a unui stat. Vineri dimineata, un grup restrans de analisti seniori ai agenţiei de rating Standard & Poor's aveau notata in agenda o intalnire extrem de discreta. De fapt, urmau sa faca istorie. Dupa cateva ore de deliberari, decizia a fost luata: reducerea ratingurilor mai multor state europene. Secretul e total- nimeni nu scoate o vorba despre ce anume s-a discutat de fapt in spatele usilor inchise.

Vezi cum functioneaza mecanismul intern care duce la scaderea ratingului unei tari.

Agenţiile de rating cultiva secretul în intalnirile acestor "comitete de rating." Puterea lor este uriasa; in fond, ele decid soarta financiara a unei tari. Numarul celor care participa la intalnire nu e dezvaluit, dar ceea ce hotarasc membrii lor acolo da tonul in piata financiara.

• Teoria şi practica

Procedura prevede ca reuniunea comitetului de rating sa aiba la baza un eveniment major cu impact asupra economiei tarii. De la caderea Guvernului si pana la publicarea unor statistici relevante. Asta e teoria. În practică, agenţiile nu se iau doar dupa aceste evenimente. „Zgomote dese intr-o piata sau chiar discutii interne in cadrul agentiei pot declansa redeschiderea unor dosare”, explica un fost analist senior Moody`s .

• Scurt remember. Senatul SUA a demonstrat lipsa de rigoare a Moody`s si S&P

Aprilie 2010. Subcomisia permanenta a Senatului american care se ocupa de cercetarea cauzelor crizei a avut audieri (documentele le aveti aici). Cei care s-au prezentat sa isi spuna punctul de vedere au fost sefii agentiilor de rating Moody`s si S&P, care au contribuit major la adancirea crizei. In mai bine de 580 de pagini sunt descrise modalitatile baietilor “destepti” care acordau ratinguri dupa ureche si dupa cum le dicta lupta pentru cota de piata. Cand s-au trezit, au coborat masiv in cateva zile, mii de calificative de la AAA la junk. Azi erai vedeta pietei, maine erai retardatul ei. Fara a intra in detalii legate de mailurile interne (merita citite pentru a se vedea la ce duce competitia intre agentii si cum isi suflau contractele una, alteia), iata cateva dintre concluziile senatorilor americani.

1) Se foloseau modele de rating incorecte. Intre 2004 si 2007, Moody’s si Standard & Poor’s foloseau cifre „inadecvate” pentru a putea estima cat de mare era riscul in cazul ipotecilor rezidentiale.

2) Presiunea concurentiala ii facea pe angajatii agentiilor de rating sa noteze fals performantele clientilor lor.

3) Desi stiau ca ratingurile pe care le acordau ar putea insela investitorii, agentiile de rating continuau sa opereze cu cifre si modele incorecte.

4) In ciuda profiturilor mari obtinute, agentiile de rating nu au investit in resurse care sa le imbunatateasca modul de notare.

5) Cand au coborat masiv ratingurile a mii de companii in iulie 2007 si apoi in ianuarie 2008, au provocat un soc pe piata financiara, provocand pierderi consistente si contribuind la adancirea crizei. Uneori, ratingurile au fost coborate de la AAA direct la junk. In alte cazuri, desi angajatii nu recomandau ratinguri bune, conducerea agentiilor nota cu risc zero (AAA) anumite produse pentru ca doreau sa isi mentina clientul (in cazul la care ma refer e vorba despre elvetienii de la UBS). Continuare

• Numarul membrilor comitetului de rating  depinde de importanta Statului analizat

Pentru a se pregăti pentru o reuniune a comitetului de rating, analistul care se ocupă de ţara în cauză se întâlneşte cu autorităţile fiscale. O dată sau de două ori pe an daca situatia e stabila si de mai multe ori, cand e criza. El nu primeste de regula acces la informatii mai multe decat ar primi un investitor mare care ar dori sa investeasca in economia respectiva. În urma unei metodologii stricte si specifice pentru fiecare agenţie, analistul scrie o recomandare pentru ratingul tarii in cauza si face o propunere pentru reunirea comitetului de rating. De regula, propunerea vine cu o zi inainte de reuniune, timp in care analistul trebuie sa isi convinga pe cei circa 20 de colegi de justetea observatiilor sale. Nu sunt intotdeauna 20 de analisti atunci cand se decide soarta unei tari- depinde de marimea si importanta statului luat in colimator.

• Un om, un vot

Un om, un vot: acest principiu democratic opereaza si in cazul comitetelor din cadrul agentiilor de rating. Cel putin in teorie. In practica, se fac aliante si mici clanuri care incing discutiile, spune Pierre Cailleteau, fostul responsabil al unui astfel de comitet, in prezent consilier la banca privata Lazard. De exemplu, spune el, "parerile au fost foarte impartite cand am discutat despre Grecia”.

• Isarescu, despre agentiile de rating

“Ar trebui ca S&P sa trimita o echipa de specialisti care sa refaca cele doua pagini scrise pe langa subiect” (luni, 3 noiembrie 2011).

"Agentiile de rating coteaza Romania mai degraba pentru pentru lucrurile pe care nu le face, decat pentru ceea ce realizeaza"

"Agentiile de rating au avut dreptate, dar poate ca ne-au penalizat prea tare"

• Cand opiniile pro si contra sunt egale in comitetele de rating
  

Standard & Poor's a găsit soluţia: comisiile sunt întotdeauna formate din numar impar de membri. Mai e si metodologia stricta a agenţiei în discuţie. Mai ai si un sef al comitetului care sa calmeze la o adica lucrurile. "In unele cazuri, directorul poate avea o influenta decisiva în cadrul comitetului", spune un alt specialist in agentiile de rating, Norbert Gaillard (Norbert Gaillard este autorul cartii "Agenţiile de rating," Éditions La Découverte, 2010). Statutul Moody prevede ca, pentru a nu fi influentati de membrii cu greutate ai comitetului, primul care voteaza este cel mai mic in ierarhie.

Salariile nu sunt dintre cele mai mari din zona financiara (circa 110.000 euro/an), dar la final de an se dau bonusuri care sa-i „motiveze suplimentar”. Aceste bonusuri, stabilite de catre Area Manager, au insa la baza criterii subiective, spun angajatii.

• Lipsa de personal

"Agenţiile nu au resurse suficiente de personal dupa cat de importante le sunt misiunile de indeplinit", se plânge un fost angajat de top dintr-o agentie. Standard & Poor's, lucreaza cu numai 70 - 80 analişti (juniori şi seniori) cu care acopera 126 de tari. Rezultatul? "Fiecare analist senior este responsabil in medie de 6- 10 ţări. Când a lucrat pentru Fondul Monetar International, un economist era dedicat exclusiv unui singur stat”, mai spune fostul angajat. La fel se intampla si cand analistii merg pe teren. "La FMI, misiunile sunt efectuate de echipe de minim 5 persoane care stau in medie 15 zile. La agentia de rating la care am lucrat am mers doar doi oameni si am stat două-trei zile", mai spune fostul analist sef.

Ca profil tehnic, cei mai multi au un master in finante (de regula obtinut la universitati anglo-saxone). Multi au experienţă într-o bancă centrală sau comercială. Foarte puţini au doctorate în economie. "In anii 2000, cei mai multi erau cu parul grizonat si se aflau spre final de cariera. Azi sunt insa mult mai tineri. Stau o vreme aici si apoi isi gasesc un job mai bine platit la banci mai mari si mai renumite”, mai explica fostul angajat.

• Proprietarul Standard & Poor's a anunţat că agenţia "a subperformat", propunându-se separarea acesteia în patru divizii

In august 2011, McGraw-Hill Cos, proprietarul Standard & Poor's a anunţat că agenţia "a subperformat", propunându-se separarea acesteia în patru divizii - S&P, divizia de indici, divizia de informaţii şi media şi divizia educativă. Decizia McGraw-Hill vine după ce preşedintele agenţiei, Deven Sharma, a fost eliminat de la conducere.

În ultima vreme, tot mai mulţi oficiali europeni pun sub semnul întrebării corectitudinea agenţiilor de rating pe care le suspectează că fac jocul speculatorilor şi fondurilor de investiţii. Neîncrederea vine din faptul că agenţiile de rating au printre acţionari fonduri de investiţii, instituţii interesate de speculaţii. Unii analişti se întreabă dacă mai este normal să tratăm agenţiile de rating ca şi cum ar fi arbitri. Pentru că nu sunt, acestea sunt jucători, şi nu doar jucători ci şi speculatori. Astfel, atunci când creditul era în creştere şi ieftin, în anii 1990 şi 2000, orice vânzător de obligaţiuni era în mod obişnuit recompensat cu un rating AAA.

Moody's (potrivit şefului comisiei federale de anchetă al lui Barack Obama), a fost o "fabrică de ratinguri triplu A". Ceea ce a rezultat este faptul că toate produsele, de la creditele ipotecare cu risc până la pieţele de obligaţiuni a fost inundat cu produse financiare supraevaluate, garantate de cei care, în cele din urmă, nu ar fi trebuit să le coteze.

Citeste si "Arbitrii banului de imprumut"

Surse utilizate: Le Figaro, "Agenţiile de rating," Éditions La Découverte, declaratii publice ale Guvernatorului BNR