Grecia nu vrea imprumuturi suplimentare de la Uniunea Europeana

de Carla Dinu     HotNews.ro
Marţi, 31 ianuarie 2012, 8:27 Economie | Finanţe & Bănci

Prim-ministrul grec Lucas Papademos, a declarat luni ca doreste sa evite imprumuturi mai mari de 130 de miliarde de euro pe care Europa este dispusa sa le acorde conditionat. Declaratia a fost facuta dupa o intalnire cu oficialii BCE si UE.

La scurt timp dupa summitul UE de la Bruxelles, premierul grec a avut intrevederi separate cu un reprezentant al Bancii Centrale Europene, Jorg Asmussen, presedintele UE, Herman Van Rompuy, cu cel al Eurogroup, Jean-Claude Juncker si cu cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Dl. Papademos a spus intr-o conferinta de presa in noaptea de luni spre marti, ca si-a informat partenerii sai de "progrese majore", inregistrate in cadrul negocierilor cu creditorii privati din Grecia.

Atena incearca sa negocieze cu creditorii sai privati reducerea datoriei de 100 de miliarde de euro, o conditie sine qua non pentru eliberarea celei de-a doua transe de ajutor european de 130 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, potrivit unor surse europene, aceasta suma nu poate fi suficienta. A fost mentionata o cifra de peste 145 de miliarde de euro.

"Este prea devreme pentru a spune daca vom avea nevoie de fonduri suplimentare, scopul nostru este de a evita un sprijin financiar suplimentar de la creditorii nostri", a spus Papademos.













Astra Film Festival 2017

​VIDEO: Batrana, capra Sofica si cenzura comunista

Filmul Baloane de curcubeu, in regia lui Iosif Demian, respins de cenzura comunista, a avut lansarea dupa 35 de ani la Sibiu, in cadrul Festivalului Astra. Cu aceasta ocazie, in cadrul conferintei ce a precedat proiectia oficiala, am putut afla de la regizorul Iosif Demian cum functiona cenzura comunista asupra filmelor, cum a fost distribuit in rol actorul Dorel Visan sau povestea batranei si a caprei Sofica.

740 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri