Reuters: Momentele-cheie ale crizei datoriilor din Grecia

de George Stefan     HotNews.ro
Luni, 13 februarie 2012, 14:10 Economie | Finanţe & Bănci

Agentia de stiri Reuters a realizat un documentar referitor la principalele momente ale evolutiei crizei datoriilor Greciei. Marja de miscare a liderilor europeni e tot mai mica, scrie la unison presa internationala despre o Europa scufundata in criza datoriilor suverane. Grecia a devenit problema cea mai mica in UE, scenarii similare vizand Portugalia si Grecia. Nici Italia nu o duce mai bine, iar saptamanile urmatoare sunt decisive pentru viitorul unitatii Zonei Euro.

2009

Octombrie: Noul guvern al lui George Papandreou ridica prognoza de deficit a tarii pentru anul 2009 de la 6% la 12,7%.

In decembrie, UE a tras semnalul de alarma cu privire la situatia finantelor publice din Grecia, agentiile de rating retrogradeaza nota datoriei sale suverane.

2010

2 mai - Primul ministru grec, George Papandreou, anunta finalizarea unui acord cu UE si FMI, care sa salveze tara in schimbul unor taieri bugetare in valoare de 30 de miliarde de euro in urmatorii 3 ani. Acest pachet reprezenta primul ajutor acordat unui stat membru al zonei euro.
4-5 mai - Lucratorii din sectorul public intra in greva pentru 48 de ore. O banca a fost incendiata, iar in urma acestuia trei persoane au fost ucise
6 mai - Parlamentul grec a aprobat primele masuri de austeritate
10 mai - Decidentii politici la nivel global au aprobat un pachet de aproximativ 1 trilion de dolari pentru a sprijini pietele financiare internationale si pentru a preveni o criza care sa distruga moneda euro. Acesta includea garantii de 440 de miliarde de euro de la statele din zona euro. Ministrii de finante din UE au afirmat ca FMI va contribui cu 250 de miliarde de euro.
7 iulie - Parlamentul a trecut reforma pensiilor, o cerinta cheie pentru acordul cu UE si FMI, si a crescut varsta de pensionare a femeilor la 65 de ani, la fel ca varsta de pensionare a barbatilor.

2011

23 mai - Grecia a prezentat o serie de privatizari, parte a obiectivului sau de a reduce datoriile pana in 2015 cu 50 de miliarde de euro.
8 iunie - Grecia a acceptat masuri de austeritate in plus si cresterea economiilor pana in 2015 pentru a reduce deficitul si pentru a primi ajutorul.
13 iunie - Grecia ajunge la cel mai scazul nivel de rating din lume, dupa ce Standard & Poor's o retrogradeaza 3 trepte, de la B la CCC.
17 iunie - Papanderou isi remaniaza cabinetul, numindu-l pe Evangelos Venizelos, provenind de la principalul partid rival,  noul ministru de finante. Noul cabinet primeste votul de incredere pe 22 iunie.
29 iunie - Papandreou primeste votul de la majoritatea parlamentara pentru un plan de austeritate pe cinci ani, dobandind accesul la un nou pachet de fonduri.
8 iulie - FMI aproba rambursarea a 3,2 miliarde de euro.
21 iulie - Liderii zonei euro se pun de acord asupra unui nou pachet de salvare de109 miliarde de euro din partea statelor, plus contributia detinatorilor de titluri grecesti din sectorul privat, estimata in total la aproximativ 50 de miliarde de euro pana in 2014.
2 octombrie - Cifrele din proiectul de buget al guvernului arata ca Grecia va rata tinta de deficit, care a fost stabilita doar cu cateva luni mai devreme. Bugetul aprobat de cabinet pentru anul 2012 prevede un deficit de 8,5 procente din PIB pentru 2011, aproape de tinta.
21 octombrie - Autoritatile din Grecia aproba si mai multe masuri de austeritate, sfidand protestele violente din Atena si greva generala.
27 octombrie - Liderii din zona euro ajung la o intelegere cu bancile private si companiile de asigurare pentru ca acestea sa accepte pierderi in valoare de 50% din titlurile pe care le detin, in intentia de a reduce presiunea asupra datoriei publice.
31 octombrie - Papandreou solicita un referendum national asupra ultimului pachet de salvare fara a consulta liderii europeni.
Presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel ii spun lui Papandreou ca Atena nu va mai primi finantare pana cand nu se vor aproba angajamentele.
4 noiembrie - Dupa o presiune intensa din partea liderilor europeni, guvernul confirma ca a renuntat la intentia de a face referendum.
5 noiembrie - Papandreou primeste votul de incredere din partea Parlamentului, evitand alegerile anticipate.
6 noiembrie - Papandreou face o intelegere cu opozitia pentru a forma o coalitie care sa aprobe ajutorul inainte de alegerile anticipate.
9 noiembrie - Liderii politici din Grecia se inteleg asupra unui nou guvern, iar Papandreou demisioneaza.
10 noiembrie - Vicepresedintele Bancii Centrale Europene, Lucas Papademos, este numit ca prim ministru.
24 noiembrie - FMI primeste de la Antonio Samaras, liderul partidului conservator Noua Democratie, o promisiune scrisa prin care anunta ca va sprijini planul de salvare.
1 decembrie - Sindicatele intra in greva generala pentru 24 de ore, pentru a testa hotararea noului guvern de uniune nationala.
6 decembrie - In afara Parlamentului de la Atena au loc proteste violente, 38 de persoane fiind arestate si mai multe au fost ranite.
7 decembrie - Noua coalitie trece bugetul de austeritate pe anul 2012, avand ca obiectiv atingerea unui deficit de 5,4 procente din PIB, de la valoarea de 9 procente proiectata in anul 2011, si sa genereze surplus inainte de plata dobanzilor - un pas cheie in vederea scaderii datoriei Greciei.
13 decembrie - Ministerul de finante din Grecia anunta ca deficitul bugetar inregistrat in primele 11 luni ale anului 2011 depaseste 5,1% din PIB. 
14 decembrie - FMI anunta ca reformele din aproape toate domeniile sunt adoptate cu intarziere fata de programul stabilit si ca aceasta intarziere blocheaza recuperarea economiei.

2012

28 ianuarie - Papademos cauta sprijin din partea liderilor partidelor pentru reformele pe care Grecia trebuie sa le negocieze.
6 februarie - Merket transmite Greciei sa grabeasca acceptarea conditiilor dureroase pentru noul pachet de salvare din partea FMI si UE - Venizelos, care era impotriva creditorilor, atentioneaza ca mizele sunt in crestere.
9 februarie - Dupa amanari repetate si discutii pe tot parcursul noptii intre liderii celor trei partide din coalitie, oficialii UE si cei ai FMI, conducatorii politici din Grecia iau o decizie.
Rata somajului in Grecia ajunge la 20,9 procente, un nou record, dupa masurile de austeritate luate pana acum.
Cele doua sindicate majore din Grecia, GSEE si ADEDY, au spus ca vor intra in greva pentru 48 de ore pe 10-11 februarie.
12 februarie - Deputatii greci aproba un nou plan de austeritate dupa 10 ore de dezbateri. In afara Parlamentului au loc violente intre protestatari si politisti iar unele cladiri sunt incendiate. Ministrii de finante din zona euro se vor intalni pe 15 februarie pentru a decide asupra pachetului de salvare.


Citeste mai multe despre   










1796 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Ati uitat de fraudele de la Olimpiada .... (Luni, 13 februarie 2012, 14:46)

    Mitica (Palarierul) [anonim]

    In calendarul Dvs. ati uitat de indicatorii de risc - fraudele de la Olimpiada si de la aderarea la UE.

    In intreaga zona sudica a Europei - unde se afla si Romania (cu sau fara voia noastra) - politicienii s-au manifestat plenar ca hotzi pe scara larga, paraduind finantele acestor tari.

    In Grecia - in mod special - ar trebui scoase din politica marile familii care au fost capii jafului, politicienii marcanti sa fie judecati si condamnati dupa "merit".

    In ce privesc legaturile economice cu Grecia - in Romania este necesara o investigatie exhaustiva a tuturor aranjamentelor facute in perioda cat Grecia a avut presedentia CE - cand au fost finalizate privatizari veroase gen Romtelecom, BancPost si alte afaceri de acest gen.

    "Patria si Dreptul Meu!"
    .
  • 0 (0 voturi)    
    ZAVERA ... (Luni, 13 februarie 2012, 16:54)

    ETHERIAIPSILANTI [anonim]

    Kalimera, kalispera palikari !

    Tikanis ?! Kala ? Ne !!
    Numai o zavera ne va scoate din acest impas economico - financiar, mai corect spus, pseudo-ekonomiko-financiar !
    Nu cumva ce se intampla la palikari, isi are, oare, sorgintea in manariile unui Niarchos si de ce nu, chiar unui Onassis ?! Sau, poate, ale unor "demni" urmasi ai lor, diseminati in toata lumea, in acest moment !
    ETHERIAIPSILANTI


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri