Pentru Guvernul pe care il conduc, combaterea evaziunii fiscale este un obiectiv de siguranta nationala si de reforma administrativa, a declarat vineri primul-ministru Mihai-Razvan Ungureanu, in cadrul intalnirii de lucru din cadrul Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.Seful Executivului a cerut continuarea ferma a actiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool si cu produse vegetale. "Avem la dispozitie doua surse importante pentru cresterea veniturilor bugetare si a produsului intern brut: accesarea si gestionarea eficienta a fondurilor europene si combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeana de 40%. Va cer ca in termen de 60 de zile, actiunile dumneavoastra de combatere a evaziunii fiscale in zonele alcool si produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, sa aduca venituri la buget de cel putin 1,5% din PIB. Aveti sprijinul meu neconditionat pentru aplicarea masurilor necesare obtinerii acestui rezultat", a cerut premierul.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a precizat ca legislatia romaneasca are parghii legislative si instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale. Ministerul Justitiei va face o analiza riguroasa privind aplicarea legislatiei in domeniu si a mentionat ca daca se vor impune modificari, acestea vor fi propuse Guvernului, a adaugat ministrul Catalin Predoiu.

La randul sau, ministrul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi, a mentionat ca "obiectivul privind intensificarea masurilor de combatere a evaziunii fiscale ne va permite sa fim mai flexibili in ceea ce priveste cheltuielile cu investitiile, in timp ce ramanem stricti pe tinta de deficit bugetar pentru 2012 de 1,9% din PIB".

Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a asigurat ca: "Ministerul pe care il conduc si institutiile din subordine vor interveni prompt si vor sesiza, fara intarziere, cazurile de complicitati ale autoritatilor cu evazionistii".

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a aratat ca Ministerul Economiei, prin ANPC, verifica riguros calitatea si conformitatea produselor din gama benzinelor si motorinelor comercializate pe teritoriul Romaniei.

La intalnirea de lucru de la Palatul Victoria au mai participat: presedintele ANAF, Sorin Blejnar, reprezentanti ai Autoritatii Nationale a Vamilor, Garzii Financiare, Ministerului Public, DNA, DLAF, Politiei Romane si Politiei de Frontiera.