Cele mai bogate tari din lume si economiile emergente, reunite in Summitul G20, in Mexic, vor lansa duminica Europei un apel la fermitate in fata crizei datoriilor suverane, chiar daca tensiunile de pe piata financiara s-au relaxat, relateaza AFP.

Ministrii de Finante si bancherii centrali din acest grup urmeaza sa publice o declaratie finala la ora 16,30 (22,30 GMT).

Potrivit unui oficial al unei delegatii din afara Europei, G20 va incerca sa gaseasca un echilibru intre solicitarea ca Zona Euro sa se doteze cu mijloace financiare puternice si o voce care sa nu fie foarte presanta la adresa europenilor.

Potrivit acestei surse, comunicatul final ar putea afirma ca, daca europenii raspund exigentelor partenerilor sai, restul lumii va contribui mai mult la resursele Fondului Monetar International.

Laitmotivul ministrilor de Finante in ultimele luni a fost acest "zid de aparare" cu care trebuie sa se doteze Zona Euro. Acesta ar trebui sa evite o noua propagare a crizei datoriilor, in momentul in care economii puternice precum Italia si Spania intra in recesiune.

Acelasi lucru l-a explicat sambata, in numele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), brazilianul Guido Mantega: "Tarile emergente nu vor sa ajute" Europa decat cu conditia ca aceasta "sa-si intareasca zidul de aparare si sa faca mai mult decat ceea ce face in prezent cu acest fond de stabilitate".

Reuniunea din Mexic are loc cu cateva zile inaintea summitului Uniunii Europene de joi si vineri, care ar trebui sa defineasca dimensiunea Mecanismului European de Stabilitate (MES), prevazut sa intre in vigoare in iulie.

Statele Unite si Germania au opinii divergente asupra acestui "paratraznet". Washingtonul il doreste cat mai mare posibil in raport cu capacitatile europenilor, in timp ce Berlinul avertizeaza ca Zona Euro trebuie sa ramana in limitele ortodoxiei bugetare si monetare.

"Cea mai buna metoda, daca doriti sa rezolvati o criza care pune in pericol economia voastra si pozitia voastra bugetara, este sa va luati angajamentul de a face mai mult decat este necesar", afirma sambata secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner.

Germania se opune insa ferm ingerintelor americane in acest dosar. "Vreau sa fiu foarte clar: nu are niciun sens economic sa urmam apelurile (...) de a injecta bani la nesfarsit in fondurile de salvare si nici sa punem in miscare masina de tiparit bani a BCE", a replicat Wolfgang Schauble, omologul sau german.

Nicio tara nu a avansat o suma care ar face acest "zid de aparare" satisfacator.

Secretarul general al OCDE, mexicanul Angel Gurria, a fost singurul care a vorbit deschis despre aceasta chestiune care, potrivit surselor citate, nu va fi mentionata in comunicatul final al G20. "E vorba de 1.000 de miliarde? Poate 1.500 miliarde?".

Exista in schimb un obiectiv in ceea ce priveste resursele FMI. In ianuarie, institutia de la Washington anuntase ca este in cautarea resurselor pentru a-si majora capacitatea de imprumut cu 500 miliarde dolari.

Pana acum, doar Zona Euro s-a angajat sa contribuie, promitand 150 miliarde de euro (202 miliarde dolari).