10% din populatia ocupata nu si-a pastrat locul de munca in 2011, o pondere in crestere fata de anii precedenti. Din acesti 10%, aproximativ un sfert (2,4% din total) si-au schimbat locul de munca, in timp ce trei sferturi au intrat in somaj sau inactivitate, se arata in studiul privind mobilitatea fortei de munca in Romania. Studiul a fost realizat printr-un proiect cu finantare europeana si se bazeaza pe interpretarea datelor din Ancheta Fortei de Munca in Gospodarii (realizata de INSSE) 2008-2011, pe un esantion reprezentativ national de 4471 de persoane. Coordonatorul materialului a fost Liviu Voinea.

Iata principalele rezultate:

  • 10% din populatia ocupata nu si-a pastrat locul de munca in 2011, o pondere in crestere fata de anii precedenti. Din acesti 10%, aproximativ un sfert (2,4% din total) si-au schimbat locul de munca, in timp ce trei sferturi au intrat in somaj sau inactivitate.
  • Probabilitatea ca o persoana ocupata sa intre in somaj sau inactivitate a fost de 7,7% in 2011, fata de numai 3,3% in 2010. Aceasta este o reflectare a crizei, dar si a politicilor din sectorul public si privat de restructurare pe seama reducerii personalului. Aceasta probabilitate in crestere este mai mare decat rata somajului efectiva, si va avea un impact negativ pe parcursul anului 2012 asupra cheltuielilor bugetare de asistenta sociala.
  • Cei care au intrat in somaj sau inactivitate sunt in special persoane cu educatie scazuta (probabilitatea este de 3 ori mai mare pentru cei cu educatie scazuta decat pentru celelalte categorii de educatie), din mediul rural (probabilitatea este de 4 ori mai mare in mediul rural decat urban), si care erau angajati cu regim de lucru temporar (probabilitatea este de 6 ori mai mare pentru acestia decat pentru angajatii cu regim de lucru permanent).
  • Salariatii cei mai vulnerabili sunt cei din agricultura, tranzactii imobiliare si constructii. Surprinzator pentru un an agricol bun, 20% din salariatii din agricultura au intrat in somaj sau inactivitate in 2011.
  • Mai putin de 2% din populatia ocupata isi cauta un loc de munca. Cei mai neinteresati de schimbarea locului de munca sunt angajatii cu studii superioare care lucreaza la stat, in special in administratie publica, aparare, si asistenta sociala. In pofida taierilor salariale, lipsa alternativelor si poate existenta unor avantaje non-salariale ar putea explica de ce numai 1 bugetar din 1000 isi cauta activ alt loc de munca.
  • In schimb, confirmand ca programul de lucru partial nu este voluntar, ci de regula impus, salariatii cu program de lucru partial sunt in mult mai mare masura angrenati in cautarea unui alt loc de munca decat salariatii cu program complet - 1 angajat temporar din 11 isi cauta alt loc de munca, fata de numai 1 angajat permanent din 142.
  • Rata de permanenta in somaj este de 58% in 2011, in crestere de la 50% in 2010. Aceasta inseamna ca 6 din 10 someri raman someri. Doar 2 someri din 10 fac tranzitia de la somaj la un loc de munca. Alti 2 someri din 10 fac tranzitia de la somaj la inactivitate. In fapt, 80% dintre someri nu isi gasesc de lucru. Tinerii fara studii superioare sunt categoria cea mai afectata.
  • Mai mult de jumatate dintre elevii si studentii care isi incheie studiile intra in somaj sau inactivitate, ceea ce evidentiaza slaba corelare dintre sistemul educational si necesitatile de pe piata muncii. Astfel, 37% dintre ei intra in somaj, 18% intra in inactivitate, si 45% gasesc un loc de munca.
  • Doar 5% dintre pensionarii in varsta de munca reintra in activitate, procent neschimbat in ultimii 3 ani.
  • Daca in 2009 doar jumatate dintre someri cautau un loc de munca mai mult de 6 luni, in 2011 procentul a crescut la doua treimi. Aceasta arata atat dificultatea de a se reintegra pe piata muncii, dar si o dorinta mai mare in acest sens (in urma reducerii ajutoarelor de somaj).
  • Vechimea medie la locul de munca este de 112 luni (peste 9 ani). Cea mai mare vechime in munca este in sectorul extractiv si energetic, urmat de agricultura - sectoare care necesita reforma.
  • Rata de permanenta a salariatilor este 96,8%. Rata de permanenta a populatiei active este de 92,3%. Rata de permanenta in somaj este de 21,9%.
  • Securitatea locului de munca si a ocuparii in general sunt ridicate, dar securitatea pe piata muncii este mult mai mica, de aceea mobilitatea angajatilor este foarte scazuta.