Romania a semnat vineri pactul fiscal, angajandu-se sa respecte regulile care ar trebui sa previna un derapaj la nivelul cheltuielilor si al datoriei publice. Pentru Romania, acest pact are cel putin doua avantaje: in primul rand, sub supravegherea Comisiei Europene va fi mai dificil de aruncat cu bani electorali (prin cresteri nesustenabile de salarii, contracte electorale care se transforma in arierate si adancesc deficitul bugetului samd). In al doilea rand, era greu de explicat de ce, facand parte dintr-un club, Romania nu respecta regulile comune stabilite de membrii clubului. Drept este ca sunt si zone de umbra in privinta acestui pact fiscal: unele tari (Irlanda) vor organiza un referendum pentru a vedea daca populatia sustine prevederile pactului, in vreme ce alte state (Cehia, Marea Britanie) au refuzat sa il semneze.

Vezi in text ce spun economistii romani despre cat de bine este ca am aderat la pactul fiscal

• Laurian Lungu: Negocierea unui spatiu mai amplu de manevra ar fi fost o alternativa superioara din punct de vedere economic

Semnarea tratatului fiscal de catre Romania va restrictiona, pe termen mediu si lung, nivelul investitiilor publice. Aceasta consecinta poate fi atenuata prin regandirea structurii cheltuielilor publice astfel incat aportul capitalului privat in domenii precum infrastructura fizica, sanatate sau invatamant sa creasca semnificativ. Chiar si asa insa, convergenta cu alte tari dezvoltate din UE in aceste domenii va fi mult mai lenta. O rigurozitate fiscala crescuta, impusa de tratatul fiscal, nu rezolva in fapt problema de fond a politicii fiscale din Romania. Absenta capitalului uman pregatit, indeosebi la nivelul de conceptie si analiza al politicii fiscale, coroborata cu constrangerile tratatului fiscal, va face si mai dificila atingerea unei optimalitati a politicii fiscale. Romania se afla pe un stadiu de dezvoltare economica diferit fata de multe tari dezvoltate din UE. Negocierea unui spatiu mai amplu de manevra, care insa ar fi garantat sustenabilitatea politicii fiscale, ar fi fost o alternativa superioara din punct de vedere economic.

• Melania Hancila: Daca nu am fi semnat, exista riscul ca investitorii sa majoreze primele de risc

Desi pactul de guvernanta fiscala nu se pliaza complet necesitatilor economiei romanesti, care ar fi avut nevoie in anii urmatori de investitii majore pentru cresterea capacitatii de productie si dezvoltarea infrastructurii, insa este imposibil sa gasesti o modalitate unitara de reducere a datoriei publice adecvata tuturor statelor din UE. Sunt de parere ca Romania a fost intr-un fel fortata de imprejurari sa semneze Pactul Fiscal, in conditiile aderarii la UE.

Consider ca nu era cazul ca Romania sa faca nota discordanta si sa refuze, in conditiile in care in ultimele 2 decenii Romania s-a dovenit a fi printre cele mai ineficiente state in colectarea veniturilor, precum si a cheltuirii banului public, iar lipsa unor conditionari stricte ar tergiversa si mai mult implementarea unor reforme radicale in sistemul public. In conditiile in care Romania are printre cele mai scazute performante in administrarea finantelor publice, conform istoriei post-comuniste, consider ca ar fi putut sa transmita un semnal negativ in piata, existand riscul ca investitorii sa majoreze primele de risc pentru Romania datorita riscului ca politica fiscala sa deraieze major.

Consider ca impunerea unei discipline bugetare ar reduce risipa banilor publici, deoarece indiferent de culoarea politica a guvernarii, autoritatile sunt interesate sa obtina crestere economica, aceasta fiind unul dintre cei mai vizibili indicatori ai performantei guvernarii. Obtinerea unei cresteri real pozitive a PIB-ului este mult mai greu de realizat in conditiile obligativitatii mentinerii echilibrate a balantei bugetului structural, si va necesita eforturi mai mari pentru ameliorarea guvernantei economice si fiscale, fiind mult mai uosr ca o tara sa inregistreze cresteri economice pe seama adancirii deficitului bugetar.

Semnarea tratatului va impune o mai buna disciplina fiscala si grabirea procesului de restructurare a sectorului public si va reduce riscul cresterii nivelui de trai in mod artificial si nesustenabil, prin cresterea datoriei publice pe seama facturii salariale si a cheltuielilor publice destinate consumului in detrimentul investitiilor cu valoare adaugata ridicata, cum a dovedit-o istoria post-comunista a Romaniei.

• Daniel Daianu: Mai este mult de lucru pentru a repara zona euro

Romania nu avea cum sa se singularizeze prin nesemnarea Tratatului, care este incarcat de multa simbolistica (atasament fata de proiectul european), intr-o perioada foarte dificila pentru Uniune. Tratatul aduce un plus in privinta disciplinei bugetare, care intr-o uniune veritabila este o regula de baza. Dar Tratatul nu vorbeste despre stabilizatori automati la nivelul Uniunii, care sa amortizeze socuri asimetrice (pragurile de 3% la nivel national nu sunt suficiente), nu avanseaza privind un buget federal si finantarea sa (prin emisiuni de obligatiuni comune), etc. Tratatul imi pare un compromis intre pragmatismul de moment (care sa dea un alibi interventiilor masive ale BCE, ca imprumutator de ultima instanta si o garantie Germaniei ca banii nu se duc intr-un sac fara fund) si o viziune "rotunda" privind functionarea Uniunii. Mai este mult de lucru pentru a repara zona euro.

• Despre deficitul acesta bugetar, mai pe intelesul tuturor

Inchipuiti-va doua familii- Ionescu si Popescu. Ionescu isi cumpara o casa de 300.000 de euro prin credit. Are un venit lunar de 10.000 de euro si cheltuie pe luna 1000 de euro pentru intretinerea familiei. Anual, el incaseaza prin urmare 120.000 de euro si cheltuie 12.000. Inainte de a-si lua casa, este pe surplus bugetar. Dupa ce si-a facut creditul, e pe deficit cu 180.000 euro. Un deficit bugetar de 150%!!! Tehnic, el incalca un ipotetic pact fiscal si nimeni nu ar mai trebui sa se apropie de Ionescu. Ba chiar ar urma sa i se ceara sa isi reduca cheltuielile si sa aplice masuri de austeritate. Asta daca nu i se va impune sa isi vanda si lucruri de prin casa (sa le „privatizeze”).

Popescu. Are un venit de 12.000 de euro anual. Cheltuie insa 13.000 de euro, fiindca ii plac excursiile si mancarea din restaurantele de fitze. Tehnic, e pe deficit. Vinde insa o bucata de teren cu 10.000 de euro (sau "privatizeaza" un activ, daca discutam in termeni de economie nationala) si trece pe „excedent”. Nu isi schimba insa stilul de viata. Intrucat a trecut de pe minus pe plus, toata lumea il apreciaza si spune ca acela e modelul corect, sa treci de pe deficit pe excedent.

Este insa mai „sanatos” financiar Popescu decat Ionescu? Nici vorba.

Deficitele nu spun nimic atunci cand le abordezi doar in dinamica sau valori absolute ci trebuie cumva „personalizate”. Asa cum simpla durere de cap poate fi si o simpla migrena si semnul unei tumori intracraniene.

Puţine subiecte au fost atat de discutate in ultima perioada de catre economistii si politicienii romani precum deficitul bugetar. Sa fie de 3%, sau de 1,7%? Cat ne-ar costa, ce implicatii ar avea si mai ales, cat de plauzibil e un asemenea deficit? Autoritatile romane si straine ne spun ca e vital sa il reducem, dar foarte rar ni se explica si de ce stau asa lucrurile. Deficitul pare a fi cea mai recenta „ciuma” economica, vinovata de somajul ridicat, de economisirea scazuta, de traiul prost al romanilor.

In urma cu cativa ani, desi erau apropiate sensibil de niveluri care azi ar fi considerate mortale, nimeni nu vorbea despre febra deficitului.

Keynes, în celebra sa „Letter to President Rosevelt” din 31 decembrie 1933, sugerează ca investiţiile publice să fie finanţate chiar si printr-un deficit bugetar – dispozitiv anticiclic, utilizat în calitate de instrument de relansare economică. “Reduceti somajul, si deficitul bugetar va avea grija sa se reduca singur”, mai spunea Keynes.

Daca treci si prin cercetarea economica, constati ca pe termen lung, deficitele fiscale persistente sunt inflationiste in cazul tarilor cu inflatie de peste 5%. In cazul statelor cu inflatie mai mica, rezultatele par a arata ca deficitele fiscale mari nu influenteaza inflatia. Journal of Monetary Economics a analizat 107 economii, timp de 40 de ani in cazul tarilor cu inflatie de peste 5% si al economiilor emergente.

Drama noastra nu e deficitul- mare sau mic- ci colectarea anemica

„Punctul de vedere fiscal” al inflatiei a fost deosebit de important în cazul economiilor emergente, unde se sustine ca o colectare mai putin eficienta a impozitelor si taxelor, instabilitatea politica si un acces limitat la credite externe tind sa scada costul relativ al crearii de masa monetara si sa mareasca dependenta de taxa pe inflatie (inflation tax).

Revenind la deficite, bugete si datorii, as parafraza o celebra sintagma, spunand ca nu exista finantare gratuita a datoriilor in economie. In cele din urma, respectivele datorii trebuie platite, fie de cei de acum fie de catre cei care vor veni.

A existat un excelent economist, pe nume Laurence Kotlicoff, care a introdus notiunea de “contabilitate generationala”.

Ideea lui era sa calculeze impactul cheltuielilor prezente ale Guvernului asupra generatiilor care urmeaza. Sa masoare efectul fiscal viitor, cum ar veni. Ceva intre sociologie si filozofie economica. Calculele au aratat ceva ceea ce toti banuiam: Ratele nete de impozitare au crescut pe parcursul secolului XX, iar acum se afla la niveluri astronomice pentru generaţiile viitoare, cresterea fiind de aproape 100%, spune Kotlicoff.

Ar mai fi de adus in discutie Teoria ricadiană a neuralităţii, care spune că reducerea fiscalităţii şi menţinerea neschimbată a cheltuielilor publice menţin la acelaşi nivel consumul şi capitalul acumulat, întrucât economisirea suplimentară privată creşte cu o sumă echivalentă, iar variabilele macroeconomice şi economisirea naţională rămân neschimbate.

• Putina istorie, ca nu ne strica

Romania s-ar afla in situatia de a fi monitorizata de alte tari si de a i se cere sa faca reforme economice radicale inca dinaintea infiintarii FMI. Eram pentru Europa cam ceea ce este astazi Grecia. Atat ca pe atunci notiunea de „speculatori financiari” nu era des intalnita. „Consiliul Societatii Natiunilor va organiza o colaborare tehnica consultativa cu guvernul roman in vederea stabilirii unui program de restaurare economica si financiara”. Asa suna articolul al doilea din Acordul semnat in 1933 la Geneva, intre Romania si SNU prin care expertii Natiunilor Unite monitorizau fiecare pas facut de autoritatile fiscale romanesti.

Condusa prost, Romania inregistrase in anii anteriori (1916-1922) un deficit bugetar de 11 miliarde lei. Datoriile externe ale Romaniei catre Franta, Anglia, SUA, Italia, Belgia, au fost “rezolvate” prin lansarea „imprumutului de stabilizare” la banci din strainatate, la costuri uriase.

Pentru garantarea rambursarii acestor bani, s-a concesionat, la 1 iulie 1929, fabricarea chibriturilor catre firma suedeza Svenska Tradsticke Aktiobolaget. Intrucat banii nu ajungeau, alte trei imprumuturi au fost contractate in perioada 1930-1932.

Primul, stabilit in 1930, cu firma americana International Telephone and Telegraph Corporation, a fost urmat de concesionarea pe zece ani a retelei telefonice. Ca asta-i viata. Cand esti la ananghie, ti se ia nu doar umbrela, ci si ciorapii, batista si lenjeria intima. Mai multe, aici

In final, mai adaug doar atat: am sentimentul ca acest pact fiscal va ajuta mai degraba sistemul financiar bancar decat unele tari. Asta insa doar viitorul o va putea confirma sau infirma.