Cotidianul The Economist analizeaza piata muncii din Europa si modul in care reglementarea pietei muncii a creat o piata muncii ''duala'', prin care tinerii angajati, mai dispusi contractelor de munca temporare, au fost defavorizati in raport cu lucratorii mai in varsta.

Dintre multele problemele ale zonei euro, somajul in randul persoanelor tinere este probabil cel mai ingrijorator. Rata somajului in randul tinerilor este in jur de 30% in Portugalia si aproape de 50% in Spania.

Rata peste medie a somajului in ceea ce priveste populatia tanara (sub 25 de ani) a devenit o regula, chiar si in statele cu model economic mai liberal, precum Statele Unite ale Americii. Insa, rata somajului din aceasta categorie de varsta a crescut in Spania cu aproape 20% intre anii 2007-2009, comparativ cu SUA, unde cresterea a fost doar de 7 procente.

De blamat poate fi reglementarea pietei muncii: in timp ce lucratorii in varsta se bucura de contracte permanente, tinerii sunt in general angajati temporar si sunt mai usor de dat afara. Astfel de piete ale muncii ''duale'' sunt ele insele produse ale reformei.

Desi numarul somerilor a scazut rapid dupa problemele din anii 1970 si 1980, rata somajului din Europa a ramas blocata la niveluri inalte. Liderii au recunoscut nevoia de a flexibiliza piata muncii, insa sindicatele puternice au aparat drepturile angajatilor. In final, efectul a fost crearea unui grup de angajati mai putin protejat.

In acest sens, experienta Spaniei este instructiva. Cand rata somajului s-a apropiat de 20% la mijlocul anilor 1980, guvernul a introdus contracte pe perioada determinata intre 6 luni si trei ani, care implicau costuri de disponibilizare mai mici decat pentru contractele cu perioada nedeterminata. La finalul celor 3 ani de contract, firmele puteau oferi angajatului un contract permanent sau il puteau ''expedia''.

Acest tip de reforma a dat si unele rezultate. Somajul a scazut de la aproape 18%, in 1984, pana la 14%, 6 ani mai tarziu.

Insa, reformele au avut si consecinte neintentionate. Contractele temporare au crescut, contabilizand aproape o treime din totalul contractelor din Spania. Lucratorii schimbau un job cu altul si doar 6 procente din contractele temporare au fost transformate in contracte permanente pana la mijlocul anilor 2000. Cand economia a incetinit, angajatii au fost concediati in numar mare si rata somajului a crescut din nou, mult mai repede decat inainte. Persoanele care erau dispuse contractelor temporare, precum tinerii, au suportat durerea socului.

Expansiunea din zona euro, care s-a intins de la mijlocul anilor '90 pana la criza din 2008, a reusit sa camufleze aceste probleme. In Spania, avansul sectorului constructiilor a reusit sa duca somajul sub 10%, chiar daca numarul imigrantilor a crescut.

Insa, criza a scos la suprafata din nou aceste vechi slabiciuni. Volatilitatea reprezinta unul dintre costurile unei piete a muncii ''duale''. Schimbarea rapida a locurilor de munca fac veniturile gospodariilor mai putin sigure, ceea ce ingreuneaza si economisirea pentru perioada batranetii.

Si mai important, contractele pe o perioada temporara descurajeaza firmele sa investeasca in angajatii pe care ii au. Pentru companii, costurile de transformare a unui angajat cu un contract temporar intr-unul cu un contract permanent devin mai mari pentru ca sporeste costul de concediere a salariatului. Astfel, exista un stimulent in plus pentru ''expedierea'' angajatului atunci cand contractul temporar se termina si pentru a reduce investitiile in pregatirea acestuia.

Subinvestirea sistematica in angajati duce treptat la o cadere inexorabila a productivitatii. Un studiu din 2011 al lui Juan Dolado de la Universitatea Carlos III din Madrid, Salvador Ortigueira de la European University Institute si Rodolfo Stucchi de la Inter-American Development Bank, a aratat o scadere de 20% a productivitatii in industria prelucratoare din Spania intre anii 1992-2005, iar tinerii sunt cei mai afectati.

Intre 2005 si 2007 aproximativ 80% din lucratorii spanioli cu varste intre 16 si 19 ani au avut contracte temporare (comparativ cu o pondere de 32% a celor de 30 de ani si de 24% in randul celor de 40 de ani), iar lipsa investitiilor in pregatirea acestora poate afecta intreaga lor activitate ulterioara. Un singur contract de munca, pe o perioada nedeterminata, in care salariul initial va progresa apoi continuu, va stimula firmele sa pastreze mai multi angajati pentru o perioada mai lunga de timp si sa investeasca mai mult in capitalul uman al noilor muncitori.

In acest moment, suporterii modelului ''dual'' pot indica exemplul Germaniei, unde rata somajului in randul tinerilor se afla la 7,8%, numarul somerilor in ansamblu este la cel mai mic nivel din ultimele decenii. In multe aspecte, piata fortei de munca din Germania reflecta aceleasi masuri precum cele din celelalte state europene, guvernul german raspunzand eurosclerozei cu cel de-al doilea nivel de contracte, atipice si mai flexibile. Totusi, posturile permanente inca domina piata fortei de munca si sunt protejate de reguli stricte, iar programul Kurzarbeit, in care firmele au raspuns recesiunii reducand orele de lucru mai degraba decat reducand numarul salariatilor, este doar un ultim exemplu al modului de abordare specific german.

De asemenea, rezultatele bune ale Germaniei invoca si reducerea beneficiilor acordate somerilor, care conduce la o crestere a ofertei de forta de munca si reduce presiunea de crestere a salariilor. In plus, clauzele intelegerilor colective de negociere permit firmelor sa se abata de la ofertele salariale atunci cand conditiile concurentiale o cer. Chiar daca Germania a vizat o forma de blocare a salariilor, acest drum nu este unul usor spre prosperitate.

Pe cat de atractiv este acum modelul german, ratele somajului din modelul american de pe parcursul deceniilor pot cu greu corespune acestuia. Preferinta anglo-saxona pentru o protectie a fortei de munca mica sau chiar deloc, poate fi mai eficienta in orientarea lucratorilor de la industriile in declin catre cele care cresc, pentru crearea locurilor de munca si inovare.

Pietele fortei de munca ''duale'' sunt mult mai susceptibile sa aibe efecte opuse celor dorite. Lucratorii permanenti sunt incurajati sa caute salarii mai mari, increzatori fiind de faptul ca locurile de munca la care se va renunta prima data vor fi cele temporare. Cresterea somajului spaniol a produs putine modificari ale salariilor, iar pe parcursul anului 2009 remunerarea salariatilor permanenti a crescut cu 4% in termeni reali. In plus, pietele involburate ale titlurilor de stat pot face ca Spania si alte state asemanatoare ei sa implementeze reforme, care sa usureze si sa ieftineasca, din nou, concedierea lucratorilor.