Economistul sef al bancii americane Citigroup, Willem Buiter, a pronosticat in ultima sa nota de previzionare a economiei mondiale ca Grecia va iesi din zona euro in ianuarie 2013, informeaza AFP.

"Credem in prezent ca probabilitatea ca Grecia sa iasa din zona euro anul viitor sau in cel de dupa este de 50-75% si tinem cont de acest lucru in prognozele noastre", a scris Willem Buiter.

"Exista mai multe incertitudini, insa, in noile noastre previziuni, estimam ca Grecia va iesi din zona euro la inceputul anului 2013 si (iesirea) va fi urmata de o devalorizare puternica a monedei sale, cu o scadere a activitatii economice in 2013 si o revenire mai modesta spre final", a adaugat Buiter.

"Consideram ca o contagiune economica importanta negativa si financiara spre celelalte state europene va fi inevitabila", a precizat economistul sef de la Citi.

De asemenea, o iesire din zona euro a Greciei va fi urmata de "o scadere a ratei dobanzii a BCE la 0,5% (...), un al doilea pachet (de ajutoare si de masuri) pentru Portugalia si Irlanda, un program de ajutor al Troicii (FMI, UE, creditori bancari) pentru Spania, mai mult sprijin financiar destinat pietelor financiare pentru obligatiunile spaniole si italiene", a mai spus el.

"Credem ca, prin asemenea masuri, iesirea Greciei poate fi controlata pentru ca nicio alta tara sa nu fie fortata sa iasa din zona euro si pentru ca sistemul bancar european sa continue sa functioneze", a concluzionat economistul Citigroup, avertizand totodata ca "daca aceasta iesire se produce, ea nu va insemna si finalul crizei din zona euro".