Cand Juan si-a cumparat in 2000 o casa cu 150.000 de euro, din care banca i-a avansat 130.000 de euro, nu banuia el ca in 10 ani va ramane fara casa, somer, iar Statul urma sa "salveze" tot banca, dandu-i aproape gratis cateva miliarde de euro.Pentru Juan, asta era nedreptatea nedreptatilor. Banca va ramane proprietar si peste casa lui, il va urmari in instanta pentru diferenta de bani, iar Statul va alimenta conturile bancii cu cateva miliarde de euro.Vecinul lui Juan, Ortega,si-a retras in graba toate economiile sale, depunandu-le in bancile engleze. “Sunt mai sigure”, spune Ortega, iar Juan nu are cum sa-l contrazica. Ce vina au cei doi pentru ca Spania a ajuns sa solicite salvarea de la faliment?

Problema Spaniei nu era in mod necesar nivelul datoriei suverane- un nivel de 78% din PIB e ridicat, dar nu ucigator. In ciuda multor articole din media, nici macar somajul nu este adevarata drama a Spaniei. Daca luati de pilda SUA, unde somajul e la 8-9%, daca ii scoateti din statistici pe cei cu contracte pe perioada determinata (care muncesc cateva saptamani pe an) o sa ajungeti poate tot la 20%. Drept e ca la spanioli munca la negru e in voga, dar asta e o alta discutie.

Problema Spaniei e una bancara si imobiliara. Spania a cunoscut bula imobiliara in anii 2000, bula finantata prin credit ieftin, asa cum au facut toti europenii. Dupa cativa ani, preturile au inceput sa scada. Apoi, sa se prabuseasca de-a dreptul. O casa luata cu 100.000 de euro, valora 70.000. Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna acest lucru in termeni financiari, ganditi-va ca doar companiile de constructii datorau bancilor peste 330 de miliarde de euro in 2011. Taierile salariale, reducerea alocatiilor, inghetarea pensiilor, masurile de austeritate luate in cateva valuri succesive nu au facut decat sa adauge benzina pe foc. Milioane de spanioli ramasi someris-au vazut in imposibilitatea de a-si achita ratele bancare. Bancile la randul lor nu au mai putut finanta economia, orientandu-se catre ceea ce era cel mai sigur- finantarea Statelor prin cumpararea de obligatiuni si titluri de stat. Criza datoriilor suverane a functionat insa ca un streang.

Creditele indoielnice s-au inmultit, bancile au inceput sa se sufoce, totul pe fondul recesiunii mondiale.

• In loc sa fuzioneze si sa se reformeze...
  

...Bancile aveau nevoie de capital, dar sumele necesare erau intotdeauna tinute la secret. Armatele de consultanti faceau estimari lunare, dar pana la urma s-a dovedit ca toate calculele lor erau subevaluate. Bancile erau mult mai bolnave decat voiau sa lase sa se vada.

Mai mult, spaniolii au inceput sa retraga banii din banci si sa-i plaseze in alte parti. Era dreptul lor, fara indoiala, dar panica nu face decat sa grabeasca sfarsitul. Companiile procedau intr-un mod similar, lasand bancile fara surse de finantare si cu datorii de achitat.

Ajutorul recent dat bancilor spaniole, de 100 de miliarde de euro este mai mare decât au sugerat informaţiile iniţiale, dar mulţi analişti consideră că, având în vedere ieşirile de capital din Spania, va fi insuficient pentru prevenirea unui program de susţinere a întregii economii, la o dată ulterioară.

Susţinerea băncilor spaniole va împiedica îngheţarea întregului sistem financiar european, dar va face prea puţin pentru economia spaniolă, care este în genunchi, scrie The Guardian.

Italia, văzută ca următoarea piesă de domino care urmează să cadă, ar putea fi viitoarea ţintă a unui atac concertat.

• Speculatorii jubileaza, economia spaniola se contracta
  

Bancile din zona euro au imprumutat pana acum Spania cu peste 727 mld. dolari (600 mld. euro), avand cea mai mare expunere asupra statelor PIGS, potrivit datelor Bancii Reglementelor Internationale (banca Bancilor Centrale). Franta si Germania au cea mai mare expunere, dar treburile sunt mai nuantate. Datoria Frantei este la randul ei tinuta in mainile bancilor straine, o parte dintre ele fiind cu actionariat spaniol si elen.

O mare vina pentru ca s-a ajuns la marginea prapastiei o au si speculatorii. Fondurile de risc, chiar si unele firme de asigurari care au pariat sume uriase pe caderea Greciei si apoi a Spaniei, au dus la inrautatirea situatiei.

Pentru zona euro, Grecia era- ca dimensiuni ale PIB-ului si a importantei economice- un tantar. Spania si Italia sunt insa niste armasari care nu pot fi lasati sa cada decat cu pretul prabusirii intregii constructii ale zonei euro.

• Scurt rezumat al efectelor, nu al cauzelor

Revenind in cateva vorbe la criza datoriilor suverane, sa spunem o poveste simplificata: Ionel are o datorie de primit de la Georgel. Georgel nu are cum sa-si achite datoria, ca trebuie sa isi primeasca banii de la Gheorghita. Nici Gheorghita nu e mai fericit, cata vreme banii lui sunt blocati de Marioara. Care Marioara ii imprumutase bani tot lui Ionel. Georgel insa nu mai are bani nici de paine. Ca sa nu iasa o paruiala, vine un NENEA si ii da bani de paine lui Georgel in speranta ca isi va potoli foamea. NENEA stie foarte bine ca in curand o sa urle de foame si restul grupului, dar spera sa stinga micile incendii pe masura ce ele apar, fara ca bataia sa inceapa.

In loc de Ionel, Georgel samd, puteti trece Grecia, Spania, Italia samd. NENEA e desigur, BCE, FMI, CE si BM toti la un loc. Fiecare din grupul mai sus mentionat are bani de dat si bani de primit de la ceilalti membri ai grupului.

De ce nu se poate infiinta o casa europeana de compensare care sa regleze aceste datorii?

Nu de alta, dar riscam ca peste o luna-doua, BCE sa treaca la aplicarea aceleiasi politici ca cea a FED (tiparirea de bani fara jena) si sa asistam la un proces inflationist greu de controlat.

Cu cat se amana gasirea unei solutii, cu atat foamea de bani devine mai generala.

• Cateva scenarii si ipoteze

1. Se poate reveni la starea de dinaintea infiintarii Eurozonei. Fiecare tara sa isi conduca economia asa cum stie mai bine, cu masuri mai mult sau mai putin protectioniste (notez in treacat ca unele economii au trecut deja la asemenea masuri fara ca nimeni sa le penalizeze in vreun fel). Scenariu putin probabil.

Inainte de criza, era normal sa ai datorie la 80% din PIB. “Pietele” nu te penalizau. Era normal sa ai deficite, daca economia nu iti permitea sa te dezvolti altfel. In fond, creditul e facut sa te dezvolti si isi are rolul lui pozitiv in finantele Statului. Dintr-o data, toate au devenit rele, imorale si care te ingrasa (sau dimpotriva) excesiv. Sa revenim la standardele conservatoare, in acest caz. Pozitiile care avertizeaza ca nu e normal ce se intampla s-au inmultit.

2. O reglementare a pietelor financiare musai e de gandit. Vor protesta, vor ameninta, dar au ajuns mult prea departe.

3. Ideea euro-obligatiunilor este buna si corecta, dar si aici e de discutat daca e moral ca Germania sa isi puna “la comun” credibilitatea cu cea a Greciei. V-ati prezenta la un concurs de frumusete daca ati fi obligat sa defilati de mana cu Frankenstein?

4. O casa de compensare ar putea reduce din incertitudine. Trebuie desigur luata in calcul maturitatea si scadentele datoriei, dar ideea mi se pare aplicabila si extrem de utila.

Cat despre Uniunea Europeana ca federatie statala, diferentele culturale o fac impracticabila in modul in care ea exista astazi. Dragoste cu sila nu se poate, chiar daca parintii mirilor s-au inteles si la zestre si la viitorul acestora.

In concluzie, degeaba se va incerca “calmarea” pietelor. In niciun caz nu acolo e solutia. Niciun activ nu mai e sigur. Ce sa le oferi investitorilor ca sa ii calmezi? Riscurile de a continua in ritmul actual sunt spargerea actualei zone a euro, sau preluarea de catre China a dominantei economice globale si trecerea UE intr-o pozitie economica inferioara celei actuale. Inflatia pare cel mai putin agresiv pericol pe termen scurt. Telenovela, thriller sau circ?

P.S. Vezi si ce solutii gasisera interbelicii din Romania, crizei de atunci