Italia nu are nevoie de un plan de salvare (premierul Monti)

de Carla Dinu     HotNews.ro
Miercuri, 13 iunie 2012, 7:19 Economie | Finanţe & Bănci

Italia nu are nevoie sa fie ajutata pentru a raspunde crizei datoriilor, a declarat marti prim-ministrul italian Mario Monti, intr-un interviu la postul public de radio ARD, in timp ce temerile legate de nevoia de a ajuta tarile cu probleme au reaparut. "Italia, chiar si in viitor, nu va avea nevoie de ajutorul Fondului de sprijin al Zonei euro (EFSF)", a declarat dl Monti la ARD, scrie presa italiana.

Fostul comisar european, care a negat energic zvonurile despre o posibila contaminare a Romei de la criza datoriilor, a cerut pietelor si observatorilor "sa nu fie conduse de stereotipuri sau prejudecati."

"Am inteles ca Italia a fost asociata cu ideea de o tara indisciplinata in trecut", dar "acum ea este mult mai disciplinata decat multe alte tari europene", a spus el.

"Tara noastra plateste, prin contributia sa financiara proportionala (la UE), pentru a ajuta Grecia, Portugalia, Irlanda si acum Spania. Si acum plateste, de asemenea, dobanzi extrem de mari din cauza tensiunilor din piata", a adaugat el.

Monti a numit "total nepotrivite" comentariile ministruluil austriac de Finante, care nu a exclus ca Italia ar putea avea nevoie de ajutor.











456 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    asa a zis si spania (Miercuri, 13 iunie 2012, 9:16)

    sache [anonim]

    in italia se traieste foarte greu, au marit o gramada de taxe dar n-au redus cheltuieile cu administratia. au si eu acelaeasi partide iresponsabile cum avem si noi. singura veste buna este ca italia are totusi o industrie puternica, nu se compara cu spania
    • 0 (0 voturi)    
      Italia e impartita in doua (Miercuri, 13 iunie 2012, 11:09)

      Denoro [utilizator] i-a raspuns lui sache

      Italia - grosier vorbind - din punct de vedere economic, e impartita in doua: la nord de Roma si la sud de Roma.
      Nordul e bogat, cu industrie puternica. Sudul e vai de capul lui, traieste mai mult din ajutorul nordului si, cu cat mergi mai mult spre sud, cu atat mai mult Mafia face legea.
      Nu degeaba exista Liga Nordului care militeaza pentru separarea nordului bogat si harnic de sudul sarac si mafiot.
  • 0 (0 voturi)    
    Italia a murit... (Miercuri, 13 iunie 2012, 11:30)

    FisherKing [anonim]

    ... in momentul in carea acceptat demisia lui Berlusconi. Mare mafiot, dar un nationalist convins, care nu a permis manipularea economiei din peninsula de catre "camatarul mondial". Monti e doar o marioneta iar Italia a devenit astfel "un model de succes" pe drumul spre controlul total.
    • 0 (0 voturi)    
      Ouch! (Miercuri, 13 iunie 2012, 16:48)

      Dragos [anonim] i-a raspuns lui FisherKing

      Pacat si de Hitler,Mussolini, Stalin, Ceausescu, etc. Toti mari "mafioti" dar sa recunoastem au avut si o calitate, cea mai importanta, nu? Au fost nationalisti! Ce tristi suntem ca o data cu ei au murit si statele pe care le-au condus. Alo! Trezirea, bai baieti..! Pai sa poate... ?!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri