Francois Hollande a propus saptamana aceasta liderilor UE, inaintea summit-ului din 28 si 29 iunie de la Bruxelles, o serie de masuri pentru stimularea cresterii economice "cu efect imediat", care necesita 120 miliarde euro, dintre care o parte ar proveni din imprumuturi, potrvit Journal de dimanche, citat de Le Monde.

Saptamanalul francez sustine ca a obtinut copia unui document de 11 pagini trimis de presedintele francez mai multor lideri europeni, intre care si cancelarului german Angela Merkel.

In acest document, intitulat "Pact pentru crestere in Europa", el isi prezinta propunerile de revigorare a economiei Europei, prin proiecte majore (precum Smart Grid sau retele inteligente, energie regenerabila, tehnologii noi etc.).

"Masuri de crestere cu efect rapid, in valoare de 120 de miliarde euro, vor trebui sa fie decise de Consiliul european incepand cu luna iunie. Acestea trebuie dezvoltate pana la finalul anului in special prin crearea unei taxe pe tranzactiile financiare. Acestea trebuie insotite de masuri pentru slujbe, in primul rand in favoarea tinerilor", scrie Hollande in document.

Trei surse de finantare

In primul rand, 55 de miliarde ar veni din fonduri structurale, din care o parte "semnificativa" va fi deblocata pana la finalul anului.

Apoi, de la Banca europeana de investitii, care ar putea imprumuta pietelor pana la 60 de miliarde, "suma pe care o va imprumuta la randul sau pentru proiecte de infrastructura".

In final, 4,5 miliarde vor fi luati prin intermediul unor imprumuturi lansate la comun de mai multe tari europene pentru a finanta proiecte de infrastructura continentala. Aceasta a fost o masura sustinuta de Hollande si in timpul campaniei electorale.

Potrivit saptamanalului, Hollande propune "sa se mearga, cu scadente mai lungi, pana la 10 miliarde de euro".

Documentul nu fixeaza obiective in ceea ce priveste impactul masurilor in favoarea cresterii economice si locurilor de munca.

In afara de noile tehnologii, presedintele francez vrea de asemenea "pe termen lung sa fie accelerate si armonizate investitiile in nanotehnologii, biotehnologii, materiale noi etc."

Transporturile si retelele de alimentare cu apa sunt de asemenea mentionate, precum si imbunatatirea eficacitatii energetice a constructiilor (izolatii, panouri solare, constructii mai ecologice).

Daca aceste 120 miliarde euro nu reprezinta decat sub 1% din PIB-ul UE, Hollande "conteaza pe un efect de stimulare a tuturor sectoarelor din economie".

De la inceputul lunii iunie, Germania, in dezacord cu Franta asupra mijloacelor de relansare economica, a propus propriile retete de crestere, intr-un document de 8 pagini, care se concentreaza in special pe potentialul pietei comune si pe reforme structurale, precum accelerarea privatizarilor si flexibilitatea crescuta a pietei muncii, insa a refuzat o relansare a creditarii.