Ministri de finante din zona euro se intrunesc joi, in Luxemburg, pentru a discuta despre relaxarea conditiilor impuse Greciei in schimbul ajutorului financiar si fondurile necesare pentru Spania si Cipru, informeaza BBC.

Totodata, auditori independenti vor detalia dimensiunea datoriilor detinute de bancile spaniole inaintea unei solicitari formale a Madridului pentru banii din zona euro. De asemenea, aceasta intrunire vine cu doar cateva zile inaintea summitului liderilor din zona euro care sunt sub presiunea necesitatii unor noi masuri concrete pentru a reduce costurile de finantare.

In conformitate cu seful Euro Working Group, Thomas Wieser, declinul mai rapid decat se astepta initial al economiei nationale face in prezent ca Grecia sa fie in imposibilitatea respectarii conditiilor din cadrul ajutorului financiar fara a lua masuri si mai dure de austeritate.

Ministri din zona euro se confrunta cu o alegere dificila: fie trebuie sa se ramana la tintele fiscale si sa impuna noi reduceri bugetare, fie se amana termenele limita si se aproba fonduri suplimentare.

Prelungirea termenelor pentru imprumuturile Greciei vor reduce platile lunare ale statului elen si ofera mai mult timp reformelor economice, precum reducerea salariului minim si alte masuri liberale, care ar urma sa genereze in cele din urma cresterea economica necesara pentru a plati datoriile uriase ale tarii.