Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou categoric ideea de euro-obligatiuni, asigurand marti, ca acestea nu vor exista "atata timp cat voi trai", potrivit participantilor la o reuniune a Partidului Liberal (FDP). Unii membri ai FDP, aliat al coalitiei de guvernare, i-ar fi urat apoi: "Va dorim viata lunga".

Niciunul dintre participantii intervievati insa, nu a fost capabil sa citeze cuvintele exacte ale cancelarului, dar mai multi au indicat faptul ca ea a declarat ca nu ar fi schimbul de datoria tarilor din zona euro "cat voi trai".

Unii au fost sigur ca ea a glumit in acel moment, acest fel de a vorbi nefiind specific cancelarului german.

Purtatorul de cuvant al cancelariei, Steffen Seibert, a refuzat sa comenteze.

Merkel s-a opus intotdeauna vehement adoptarii unor obligatiuni comune ale zonei euro ca o masura cheie pentru combaterea crizei datoriilor de stat.

Afirmatia sa vine cu doua zile inaintea summitului crucial al liderilor europeni la Bruxelles din 28-29 iunie.

Merkelse intalneste laParis,miercuri, cu noulpresedintefrancezFrancoisHollandepentru a incerca saaplaneze divergentele inainteaConsiliului European. Franta este un sustinator al euro-obligatiunilor.