In Raportul echipei Fondului (vezi atasament) sunt facute cateva recomandari la adresa autoritatilor romane, printre ele fiind cea de evitare pe viitor a interventiilor pe piata valutara de catre Banca Centrala. "Autoritatile au intervenit de curand intr-o masura moderata, pentru a sustine moneda nationala sau pentru a absorbi excesul de lichiditate de pe piata", se arata in Raport. Documentul include punctele tari si cele slabe ale economiei romanesti, riscurile si vulnerabilitatile pe termen scurt si mediu.

Cele mai importante observatii din Raport:

  • Este probabil ca nivelul cresterii sa fie mai moderat in anul 2012, acesta fiind ponderat de incetinirea ritmului din zona euro. Echipa anticipeaza ca in anul 2012 cresterea se va situa in jurul nivelului de 1,5 procente, comparativ cu 2,5 procente in 2011. Desi neplacerile generate de vremea nefavorabila au slabit performantele din primul trimestru, se anticipeaza ca cererea interna si absorbtia mai buna a fondurilor UE vor sustine cresterea in restul anului. Cu toate acestea, exista riscuri semnificative ca aceasta crestere sa fie mai mica de atat, riscuri generate de contextul extern, pe masura ce zona euro intra in recesiune si presiunile de reducere a datoriei (deleveraging) la nivelul bancilor europene se intensifica.
  • Au fost indeplinite toate criteriile de performanta pentru cea de-a cincea evaluare, cu exceptia celei privind acumularea de arierate la Bugetul de Stat, criteriu ce a fost ratat cu o marja mica. Tinta indicativa privind acumularea de arierate la bugetele locale a fost si ea ratata. Se iau masuri corective in acest sens. Au fost inregistrate de asemenea progrese si in ceea ce priveste programul structural amplu si dificil, desi aici se impun mai multe actiuni. Au fost indeplinite criteriile de referinta structurale privind reforma IS si prioritizarea investitiilor. Este in curs de elaborare proiectul de lege cadru privind sectorul sanitar. Pentru a permite suficient timp pentru consultarea cu partile implicate, autoritatile au solicitat ca data limita pana la care trebui indeplinit acest criteriu sa fie 30 iunie 2012, si nu 31 decembrie 2011.
  • Disciplina stricta in materie de cheltuieli va continua sa fie esentiala pentru realizarea noii tinte. In domeniile energie si transporturi trebuie sa se accelereze ritmul reformei si sa se implementeze angajamentele asumate anterior, inclusiv  cele referitoare la dereglementarea sectorului energetic. Se impune mentinerea vigilentei insectorul financiar si mentinerea rezervelor de lichiditate fiscala si bancara, pentru a asigura oprotectie impotriva socurilor externe.
  • Presiunile politice se vor mentine puternice in urmatoarele luni. Guvernul Ungureanu a cazut in urma unei motiuni de cenzura in luna aprilie, dupa 78 de zile guvernare, si coalitia USL din opozitie, formata din Partidul Liberal si Partidul Social Democrat au preluat puterea sub conducerea Primului Ministru Victor Ponta pe data de 7 mai. Noile autoritati si-au afirmat cu fermitate angajamentul fata de programul economic sustinut de Fond. Cu toate acestea, cu alegerile locale in luna iunie si alegerile parlamentare in luna noiembrie, este probabil ca presiunile de relaxare a consolidarii fiscale si a reformelor structurale sa se intensifice

Perspectiva si Riscurile Macroeconomice

  • Slabirea zonei euro va continua sa constituie o frana pentru activitate si se anticipeaza o reducere a ritmului de crestere pana la 1,5 procente in 2012. Este de asteptat ca cererea privata, impulsionata de o crestere solida a creditarii, sa se revigoreze si sa contribuie la crestere, alaturi de o mai buna absorbtie a fondurilor UE. Cresterea ar trebui sa se accelereze la aproximativ 3 procente in anul 2013 si sa atinga o medie de 3--4 procente pana in anul 2016.
  • Turbulentele sporite de pe piata internationala si slabirea zonei euro ar putea duce la reducerea in continuare a ritmului de crestere, prin mai multe canale: (i) cererea externa mai mica ar reduce exporturile si atitudinea consumatorilor; (ii) turbulentele de pe piata financiara ar putea duce la majorarea primelor de risc si la reducerea intrarilor de capital, crescand astfel costurile de finantare pentru banci si exercitand o presiune negativa asupra cursului de schimb; si (iii) reducerea capitalului din sectorul bancar (deleveraging) ar putea conduce o contractarea si mai mare a creditarii, contribuind astfel la franarea redresarii economice.
  • Vor fi necesare restrictionarea sustinuta a cheltuielilor si eforturi puternice de colectare a impozitelor si taxelor. Rata de crestere a achizitiilor de capital finantate din resurse interne va trebui redusa considerabil fata de ritmul inregistrat in primul trimestru, pentru a se respecta anvelopa bugetara si a preveni acumularea de noi arierate. In acest sens, autoritatile au pus de o parte o suma suplimentara de 0,1 procente din PIB pentru a se asigura impotriva depasirii nivelului de cheltuieli de capital, anuland in acelasi timp toate proiectele necontractate din cadrul PNDI.
  • SE va impune si stricta prioritizare a proiectelor de investitii, cu accent pe cele finantate din fonduri UE. Totodata, implementarea in continuare a taxei de clawback ar trebui sa contribuie la limitarea costurilor si arieratelor din industria farmaceutica. Pe parte de venituri, autoritatile intentioneaza sa implementeze masuri de simplificare a codului fiscal si de consolidare a eforturilor de control fiscal si de executare, in baza recomandarilor formulate de misiunile de asistenta tehnica ale Fondului
  • Tintele privind arieratele bugetului de stat si bugetelor locale nu au fost atinse. Dupa scaderea inregistrata in perioada dintre mijlocul anului 2010 si finele anului 2011, arieratele bugetului de stat si bugetelor locale au crescut cu 73 milioane RON in primul trimestru, ajungand la 0,2% din PIB.
  • Arieratele acumulate de bugetele locale reprezinta aproape jumatate din cresterea totala a arieratelor.9 Cresterea poate reflecta apropierea alegerilor locale, ce a sporit riscul de acumulare de arierate pe termen scurt, si a revelat deficientele in ceea ce priveste monitorizarea si aplicarea legii finantelor publice locale din 2010 (LFPL). Autoritatile vor efectua o analiza cuprinzatoare a arieratelor de la nivel local pentru a stabili cauzele acestora si entitatile carora le sunt datorate sumele respective, si vor cauta sa obtina asistenta tehnica pentru a evalua implementarea LFPL si a aranjamentelor financiare de la nivelul autoritatilor locale. Ordonatorii de credit sunt in curs de incheiere a contractelor de cofinantare multianuale pentru fiecare dintre proiectele de la nivel local pe care le au incluse in portofoliu, pentru a se asigura astfel ca acestea sunt in deplina concordanta cu plafoanele bugetare pe termen mediu.
  • In sectorul sanitar, au fost eliminate arieratele la facturile inregistrate la Casa de Asigurari de Sanatate, dar au crescut arieratele spitalelor. In continuare, recent introdusa taxa de clawback va fi integral utilizata pentru a se achita facturile neinregistrate identificate in cursul exercitiului de inventariere si inregistrate la finele anului 2011.
  • Pentru a evita acumularea de arierate in viitor, autoritatile sunt in curs de integrare a sistemului de raportare contabila cu sistemul de plati al Trezoreriei, incluzand si un modul de control si raportare a angajamentelor pentru toate nivelurile administratiei. Se propune un criteriu de referinta structural pentru lansarea licitatiei pentru aplicatia de integrare a acestor sisteme pana la 30 iunie 2012. Sunt accelerate de asemenea procesele de monitorizare a spitalelor independente si de alocare de venituri din taxa de clawback pentru achitarea facturilor restante inainte ca acestea sa devina arierate.
  •  In afara Bugetului General Consolidat, tinta indicativa stabilita pentru arieratele IS aflate sub monitorizare in cadrul programului a fost indeplinita. Se anticipeaza ca aceste arierate vor continua sa scada ca urmare a operatiunilor de swap menite sa elimine arieratele fiscale, a platilor efectuate in cadrul procedurilor de faliment, in cadrul acordurilor de intelegeri la plata si a altor operatiuni financiare, inclusiv un imprumut punte de la BS destinat eliminarii arieratelor companiei de infrastructura din sectorul feroviar. Aprobarea ordonantei de urgenta prin care se aproba imprumutul punte este actiune prealabila. Conjugate, se anticipeaza ca aceste masuri vor reduce arieratele IS cu aproximativ 1 procent din PIB in a doua jumatate a anului 2012.
  • Autoritatile continua sa lucreze la reforma cuprinzatoare a sectorului sanitar. Sistemul sanitar constituie cea mai mare amenintare la adresa sustenabilitatii fiscale pe termen mediu, deoarece se bazeaza pe transferuri bugetare de aproape 1/2 procent din PIB (peste contributiile sociale) si va fi supus unor presiuni semnificative din partea unei populatii imbatranite.
  • In luna ianuarie, un proiect de lege cadru a fost retras din cauza puternicelor obiectii publice. Autoritatile isi propun acum sa realizeze o noua versiune pana la finele lunii iunie, urmand ca in perioada iulie-septembrie sa aiba loc dezbaterea publica, aprobarea de catre Parlament fiind programata pentru finele lunii octombrie. Legea isi va propune sa rezolve deficitele bugetare persistente din sector si sa ridice calitatea serviciilor. Un element principal al legii cadru va fi acela de definire a pachetului de baza oferit de stat, cu o implicare mai puternica a sectorului privat in asigurarea serviciilor de asistenta medicala si a finantarii acestora, spre exemplu, printr-o asigurare privata suplimentara si prin administrarea privata al spitalelor. Pentru a asigura ca alocarile bugetare catre sectorul sanitar sunt in concordanta cu programe realiste de cheltuieli, autoritatile se angajeaza totodata sa implementeze mai multe masuri pe  termen scurt ce vizeaza limitarea costurilor, masuri mentionate in MPEF, inclusiv o lista revizuita a medicamentelor compensate si un cadru legal de reducere a perioadelor de spitalizare.
  • Progresele in ceea ce priveste absorbtia fondurilor structurale UE sunt insuficiente.
  • Autoritatile isi mentin angajamentul de a absorbi inca 6 miliarde Euro in cursul anului 2012: 3,5 miliarde Euro din Fondul Structural si de Coeziune si alte 2,5 miliarde Euro din Fondurile de Dezvoltare Regionala, Agricultura si Pescuit. Absorbtia planificata pentru primul trimestru nu a fost insa realizata, partial din cauza conditiilor de iarna severa, dar reflectand in acelasi timp si persistenta unei gestionari si executari precare a proiectelor. In total, absorbtia certificata a fondurilor este de numai 7,4% din fondurile disponibile.
  • Progresele in materie de reforma IS continua sa fie inegale. Au fost indeplinite atat tinta de sold operational cat si cea privind arieratele companiilor aflate sub monitorizare, stabilite pentru finele lunii martie. Totodata, s-a creat o directie financiara in cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP), cu scopul de a monitoriza rezultatele financiare si in materie de restructurare ale IS, chiar daca aceasta nu este inca functionala in totalitate.
  • Reforma sectorului transporturi, menita sa duca la imbunatatirea serviciilor oferite si reducerea costurilor continua, desi intr-un ritm lent. Autoritatile si-au intensificat programul de investitii pentru a imbunatati reteaua de drumuri si cai ferate si pentru a facilita absorbtia mai rapida a fondurilor UE. Continua de asemenea eforturile de a reduce costurile, inclusiv prin licitarea sau inchiderea liniilor de cale ferate subutilizate, si de a spori veniturile companiilor de drumuri, de cai ferate si ale liniei aeriene nationale.
  • Totodata, guvernul va aproba un memorandum pentru anularea penalitatilor si plata treptata a principalului pentru arieratele datorate furnizorului de energie aflat in proprietatea statului, conjugat cu imprumutul punte mentionat la paragraful 14. Imprumutul punte va fi inlocuit de un imprumut garantat de stat acordat companiei de cai ferate pana la sfarsitul anului. Ca si conditie pentru aceasta schema de eliminare a arieratelor, compania de infrastructura din sectorul feroviar va intreprinde masuri prin care sa isi asigure viabilitatea incepand din anul 2013.
  • Autoritatile continua sa avanseze in implementarea reformelor in domeniul pietei muncii si al asistentei sociale. Noul Cod al Muncii a imbunatatit functionarea pietei muncii si a contribuit deja la o redresare modesta a nivelului de ocupare, un numar semnificativ de contracte de munca neoficiale fiind transformate in contracte de munca nou inregistrate. Aproape o treime din cele 1,2 milioane de contracte noi incheiate de la jumatatea anului 2011 sunt contracte cu perioada determinata. Codul de Dialog Social a intrat in vigoare, desi sindicatele pun la indoiala compatibilitatea acestuia cu conventiile Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) si nu sunt gata inca sa participe la negocierea salariilor sectoriale. Noul guvern intentioneaza sa revizuiasca legea pentru a rezolva aceste probleme. Noua lege a pensiilor a dus la reducerea drastica a numarului de pensionari anticipate si a pensiilor pe caz de boala. Autoritatile au inceput totodata sa elaboreze legislatia secundara pentru noua Lege a Asistentei Sociale ce a fost aprobata anul trecut si isi propune sa rationalizeze si sa directioneze mai bine prestatiile sociale. Se anticipeaza ca legea asistentei sociale va fi in vigoare pe deplin pana in luna ianuarie 2013, inainte de a se trece la liberalizarea preturilor la electricitate pentru populatie.
  • Autoritatile isi propun sa rezolve cu agresivitate situatia in deteriorare a INP (Imprumuturi Neperformante). MFP este determinat sa asigure pana la finele lunii iunie un tratament fiscal neutru pentru creantele bancare vandute firmelor din Romania, cu scopul de a facilita gestionarea mai buna a bilanturilor bancare.
  • BNR va continua sa examineze indeaproape practicile bancare pentru a atenua riscul de perpetuare ("evergreening") si a se asigura ca provizionarea imprumuturilor generatoare de pierderi si evaluarea riscurilor aferente imprumuturilor restructurate se mentine prudenta si in concordanta cu bunele practici internationale. Mai mult, BNR va analiza experienta aplicarii filtrului prudential si va solicita opinia industriei cu privire la aranjamentele prudentiale permanente ce se vor aplica in anul 2013. In final, se va finaliza analiza ce se efectueaza in prezent de catre Banca Mondiala in ceea ce priveste aranjamentele de insolventa si drepturile creditorilor.
  • Cursul de schimb se mentine in concordanta cu indicatorii si exporturile romanesti continua sa se mentina competitive. Leul s-a depreciat cu aproximativ 8% fata de euro in ultimele 12 luni. Autoritatile au intervenit de curand intr-o masura moderata, pentru a sustine moneda nationala sau pentru a absorbi excesul de lichiditate de pe piata. In acelasi timp, competitivitatea externa nu este o problema semnificativa. REER s-a depreciat cu 11% in decurs de 12 luni la finele lunii aprilie 2012, si Romania continua sa castige cota pe piata de export UE. Analiza cursului de schimb efectuata de echipa FMI nu indica o nealiniere a monedei, iar prognoza deficitelor de cont curent sugereaza sustenabilitatea sectorului extern

Riscurile programului.

  • Capacitatea Romaniei de a rambursa datoria catre Fond este de asteptat sa fie in continuare puternica. Sumele ramase de rambursat Fondului vor scadea de la 38,4% din rezervele brute in 2012. Varful platilor va fi inca gestionabil in 2013- 14 la 13,7% si respectiv 13,2% din rezervele brute, si la aproximativ 8,5 si respectiv 7,1% din exporturile de bunuri si servicii. Desi expunerea ramane mare, riscurile asociate serviciului datoriei sunt atenuate de nivelul relativ redus al datoriei publice. Se anticipeaza ca nivelul de indatorare a Statului (inclusiv garantii) va ramane sub 36% din PIB, datoria publica externa inregistrand un nivel maxim de aprox. 24% din PIB in 2012. Datoria externa totala a atins un nivel maxim de 72,2% in anul 2011, aceasta fiind proiectata sa scada pe termen mediu.
  • Echipa recomanda prudenta in relaxarea pe viitor a politicii monetare avand in vedere riscurile unei inflatii mai mari si posibilele iesiri de capital, sau presiunile asupra cursului de schimb. Flexibilitatea cursului de schimb si mentinerea rezervelor internationale constituie o protectie importanta impotriva socurilor externe. Ar trebui evitate interventiile pe piata valutara pentru gestionarea lichiditatii interne

Discutiile au fost purtate la Bucuresti in perioada 24 aprilie - 9 mai 2012. Misiunea s-a intalnit cu Presedintele Basescu, Primul Ministru Ponta, cu Ministrul Finantelor Georgescu, cu Guvernatorul Bancii Centrale Isarescu si cu alti oficiali superiori, cu reprezentanti ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai comunitatii de afaceri si ai institutiilor financiare. Echipa a fost constituita din J. Franks (seful echipei), E. De Vrijer, J. Ralyea, C. Saborowski si A. Tuladhar (toti de la EUR); F. Salman (SPR); F. Eich (DAF); si M. Dobler si H. Hesse (MCM). T. Lybek (Reprezentant Rezident) a asistat misiunea. Discutiile au fost purtate in colaborare cu specialisti de la Comisia Europeana, BCE si Banca Mondiala