Directoarea generala a Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a declarat marti ca nu este dispusa sa renegocieze planul de ajutor acordat Greciei de catre FMI, Uniunea Europeana (UE) si Banca centrala europeana (BCE), potrivit Mediafax.

"Nu sunt deloc dispusa sa negociez sau sa renegociez. Suntem dispusi sa gasim faptele", a declarat Lagarde pentru postul de televiziune CNBC, in timp de o echipa de tehnicieni din partea UE, FMI si BCE a sosit marti la Atena pentru a incepe primele audituri.

"Sunt sigura ca (guvernul grec, n.r.) va avea cifre excelente de comunicat (...). Chiar vreau sa stiu ce au facut in ultimele luni pentru a se conforma programului" fixat de cei trei creditori internationali, a conchis aceasta. Format dupa doua alegeri legislative succesive, noul guvern grec s-a definit ca proeuropean insa sustine renegocierea conditiilor imprumutului acordat Greciei care se apleaca sub greutatea datoriei sale.

Din 2010, zona euro si FMI au deblocat doua pachete de imprumuturi pentru Atena, in valoare de 110 miliarde de euro apoi de 130 de miliarde, in plus fata de steregerea unei datorii de 107 miliarde de euro, detinuta de creditori privati. In schimb, Atena s-a angajat sa revina la un buget echilibrat pana la sfarsitul lui 2014 cu posibilitatea amanarii termenului limita cu un an daca cresterea economica a tarii ramane puternic negativa.