Am participat aseara la o intalnire intre reprezentanti ai media si ai mediului bancar, pe tema comunicarii. Intalnirea, mediata de revista Piata Financiara a prilejuit si acordarea unor premii in memoria celui care a fost Florin Petria. Felicit din acest colt de pagina pe toti cei care au convins juriul de calitatea scriiturii gazetaresti :) Intrucat timpul scurt (caldura din sala te facea sa implori sa se termine cat mai degraba manifestarea) si respectul pentru timpul celorlalti vorbitori nu permitea decat fraze parcimonioase, am sa reiau aci ceea ce mi-as fi dorit sa duc aseara pana la capat, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro

  • Bancile de la noi au handicapul modelului de comunicare din Vest. O informatie solicitata trece prin prea multe maini pana sa se intoarca la jurnalistul care, o vrea de multe ori, pe loc. Comunicatorii exceptionali (Cornel e unul dintre ei, dar ii poti numara pe degetele unei singure maini) stiu sa scurtcircuiteze traseul informatiei, dar asta e o exceptie.
  • De foarte multe ori, raspunsul la intrebarea solicitata de gazetar e un totalmente inabil “No comment”, ceea ce il indeparteaza pe gazetar in a mai solicita a doua oara un raspuns. La ce bun sa mai intreb daca stiu de pe acum ca mi se va spune ca nu comenteaza?
  • Interesul bancilor este sa isi vada clientii multumiti, iar comunicarea comunitatii bancare trebuie sa aiba in vedere acest lucru, sintetiza aseara seful ARB Radu Ghetea. O relatie buna client banca depinde in mica masura de presa. E treaba strict a bancii si a clientului. Jurnalistul nu poate fi o soacra care sa isi convinga nora ca fiu-su e cel mai tare mascul de pe pamant.
  • Media a trecut si ea prin ajustari de personal, la fel ca retelele bancare. Si la noi  ca si la ei, au ramas din pacate multi care au tarif mai mic si presteaza de o calitate pe masura. Din fericire, multi gazetari buni din media de business s-au mutat in zona bancara. Din nefericire, niciun  membru al comunitatii bancare nu a venit in presa
  • Bancile  striga din rarunchi ca e nevoie de educatia financiara a clientilor. Acum vreti, fratilor? Cata vreme ati infundat conducta creditarii in retail cu clienti ne-educati, v-a convenit. Doi la mana, educatia asta financiara nu bancile ar trebui s-o faca sau nu in mod direct, ci o institutie cu credibilitate superioara, gen BNR. E si un fel de conflict de interese. Un client prea educat s-ar cam feri de banci in perioada asta. Mai bine unul educat “asa si-asa”. Trei la mana, de educatie financiara au nevoie si gazetarii care scriu pe banci. Y compris moi.
  • Presiunea cu care se lucreaza in media este extrem de ridicata. Daca apare pe un blog o informatie, editorul te poate lua la rost de ce nu o ai si tu. De multe ori se preiau informatii fara sa se mai verifice sau chiar se distorsioneaza, ca sa dai sentimentul ca “aveai si tu” informatia. In presa se plagiaza informatii, in banci se plagiaza produse bancare
  • Presa economica cu adevarat de calitate (in intelesul pe care il da Financial Times si Wall Street Journal) se face foarte putin in Romania. Daca scoti din media de business stirile agentiilor de presa, ramai (cu mici si notabile exceptii) cu o imagine precara a ceea ce se petrece in economia noastra.
  • La intalnirile informale pe care le am cu bancherii, nu uit niciodata sa ii intreb ce gen de informatie ar citi ei in presa. Analize bancare, mi se spune sau mutari de personal din middle si top management. A doua zi ii trimit o intrebare legata de un anumit indicator din banca lui. Ii spun ca vreau sa fac o analiza pe sistem bancar vizand acel indicator. “Nu se poate”, zice. Asta e secret dar, cu titlu informativ, va spun ca stam mai bine decat media pe sistem”. Discutam de un indicator publicat in rapoartele anuale ale bancilor.
  • Jurnalistul e supus si presiunii de a afla primul o informatie si de a o da primul (asta insemnand sa o verifice din 3 surse, sa o prelucreze si sa o explice intrucat se stie ca in presa de business nu poti da titluri gen : “Soc pe piata Soc pe piata LTV! Banca X a coborat la 30%!!” Avalansa de comunicate pe care le primim zilnic ingreuneaza acest demers. Nu mai pun la calcul ceea ce se petrece pe plan extern (Grecia, IMB, ECB, BIS samd)
  • Ca veni vorba de comunicate, acestea sunt redactate de multe ori in termeni care fie resping publicarea fie trebuie sa le dai o fata mai citibila, iar in cazul in care ai alte treburi mai urgente, amani la nesfarsit re-formularea lui in vederea publicarii
  • Bancile vor o imagine buna, ceea ce e de inteles. Dar aceasta imagine nu le-o pot “confectiona” jurnalistii. Asta trebuie sa priceapa orice bancher care se ocupa de comunicare.
  • E drept, jurnalistii de business au nevoie de educatie financiara. Din pacate si unii reprezentanti ai comunitatii bancare au nevoie de educatie gazetareasca

Comenteaza pe blogul Hymerion.ro