​Irlanda, care a primit un ajutor financiar de 85 de miliarde de euro in 2010, a revenit pe piata obligatiunilor dupa aproape doi ani de absenta, informeaza BBC. Agentia irlandeza de gestionare a datoriei a emis titluri de stat pe termen scurt in valoare de 500 milioane de euro.

Agentia Nationala de Management al Trezoreriei (ANMT) a comunicat ca a fost "incurajata" de nivelul ratei de dobanda.

Aceasta a emis titluri de trezorerie pe trei luni la un randament de 1,8%, sub nivelul pe care Spania il are la titlurile cu o scadenta similara.

John Corrigan, director executiv al ANMT, a declarata ca: "Suntem incurajati de cererea puternica, rata dobanzii competitiva si interesul international semnificativ la licitatia de astazi".

"Cu toate acestea, suntem constienti ca acesta este doar primul pas spre obiectivul nostru final, acela de a avea acces deplin pe pietele de capital", a adaugat Corrigan.

Spre deosebire de alte state din zona euro care au primit imprumut international, precum Grecia si Portugalia, Irlanda nu a vandut datorie pe termen scurt in perioada de dupa planul de salvare.

Randamentul mediu de 1,8 procente a fost sub nivelul de 2,36% pe care il are Spania la titlurile pe trei luni, reflectand situatia economica relativ mai buna a Irlandei.

In acelasi timp, Spania a vandut joi obligatiuni de stat de 3 miliarde de euro, insa randamentul mediu la titlurile pe 10 ani a crescut la 6,43%, fata de valoarea de 6,04%, inregistrata la ultima emisiune, din 7 iunie.