Conform opiniilor exprimate de catre membrii Asociatiei Analistilor Financiar – Bancari din Romania (AAFBR) in cadrul unui sondaj intern, rata anuala a inflatiei s-ar putea situa la 2,1% in luna iunie 2012, arata un comunicat al AAFBR remis HotNews.

Estimarile privind rata anuala a inflatiei in luna iunie variaza intre 1,7% si 2,4%.

Pentru luna decembrie 2012, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 3,7%.

Aceasta valoare este in crestere cu 0,2 puncte procentuale fata de cea prognozata in cadrul sondajului anterior.

Rata anuala a inflatiei din decembrie 2013 s-ar putea situa la 3,5%, nivel neschimbat fata de sondajul anterior.

Cursul de schimb al leului in raport cu euro este prognozat la 4,49 la finalul unui orizont de sase luni. Estimarile analistilor variaza intre 4,40 si 4,70.

Cotatia dolarului american in raport cu euro este prognozata la 1,25 la finalul unui orizont de sase luni, in timp ce petrolul Brent s-ar putea situa la 109 dolari pe baril.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale peste 80 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.