Bancile europene au indeplinit cu succes normele de adecvare a capitalului, dar se confrunta in continuare cu provocari semnificative, afirma Autoritatea Bancara Europeana (ABE), intr-un comunicat citat de Reuters.

ABE a precizat, miercuri, ca 27 de banci si-au crescut capitalul cu 94,4 miliarde de euro pentru a respecta cerintele autoritatii de supraveghere si au acoperit un deficit de 76 de miliarde de euro pentru a deveni suficient de puternice in fata crizei datoriilor din zona euro.

Presedintele ABE, Andrea Enria, a afirmat ca recapitalizarea a fost un "pas necesar si important", dar a avertizat insa ca bancile mai au multe de facut pentru a-si reveni din criza financiara si pentru a se conforma noilor reglementari globale.

"In continuare mai sunt multe de facut. Sunt constinent ca acest lucru nu este un 'glont de argint' pentru rezolvarea situatiei dificile a bancilor europene", a spus Enria intr-un interviu acordat Reuters.

Planul de recapitalizare al ABE a fost parte a unei abordari pe trei directii, care de asemenea priveste expunerile la datoriile suverane si imbunatatirea accesului la finantare.

"Restabilirea increderii in sectorul bancar european este un efor dificil. Este o criza foarte complexa cea in care suntem si nu dorim sa sune prea optimist acest lucru."

"Am spus intotdeauna ca aceasta este componenta a unui pachet mult mai mare de masuri necesare care vor fi implementate pentru a aduce stabilitatea in sectorul bancar european", a adaugat acesta.

Aceste masuri includ si incercarile Uniunii Europene de a rupe dependenta dintre bancile slabe si statele supraindatorate.

"Stim foarte bine ca intarirea pozitiei capitalului bancilor nu rezolva problema interactiunii dintre banci si state si nu redeschide accesul la piete" a spus Enria.

ABE a oferit bancilor termen pana la finalul lunii iunie pentru a crea un tampon financiar (buffer) de 9% din activele riscante, ca parte a eforturilor de a restabili increderea in bancile europene. Institutia a supus bancile unui test de stres in iulie 2011, care a fost urmat de o evaluare la sfarsitul anului cand unor banci li s-a impus cerinte suplimentare.

Acest test a vizat un prag de 5 procente din capitalul de rang 1 al bancilor (core capital tier 1), principalul indicator privind 'sanatatea' unei banci. Cum criza datoriilor din zona euro s-a inrautatit anul trecut, o recapitalizare suplimentara a fost solicitata, la un prag mai ridicat pentru institutiile de creditare.

Enria a spus ca bancile au trebuit sa vina cu aproape 230 de miliarde de euro suplimentare in ultimele 18 luni, inclusiv cresterea capitalului pentru testul de stres de anul trecut, ultima recapitalizare si pachetele financiare aditionale dislocate pentru Grecia si Spania.

"Situatia capitalului arata in prezent mult mai bine decat in urma cu un an", a spus el.

ABE a preciza ca bancile s-au conformat ultimelor sale recomandari in principal prin masuri precum pastrarea mai multor venituri sau emisiunea de noi actiuni. Aceasta a spus si faptul ca operatiunea nu a condus la o reducere a creditarii catre populatie si companii sau vanzarea de active.

Sapte banci au avut nevoie de ajutor guvernamental pentru a respecta noul prag, de 9%. Aceste banci au fost din Portugalia (Caixa Geral de Depositos, Banco Comercial Portugues si Banco BPI), Slovenia (Nova Ljubjanska Banka), Italia (banca Monte dei Paschi di Siena) si Cipru (Bank of Cyprus si Cyprus Popular).