Grecia: FMI constata intarzieri in punerea in aplicare a planului de salvare

de Carla Dinu     HotNews.ro
Vineri, 13 iulie 2012, 6:58 Economie | Finanţe & Bănci

 Fondul Monetar International (FMI) a remarcat intarzieri in punerea in aplicare a programului de ajustare fiscala din Grecia cerut de troica UE-BCE-FMI in schimbul sprijinului financiar.

"Exista intarzieri in punerea in aplicare a programului intr-o serie de domenii (...). Unele obiective au fost indeplinite, altele nu, si, in unele cazuri, nu avem date pentru a evalua situatia", a declarat purtatorul de cuvant al Fondului, Gerry Rice, in timpul unei conferinte de presa la Washington.

La un pas de faliment, Grecia primit doua transe de ajutor in valoare totala de 380 de miliarde de euro, insotite de un program drastic de ajustare fiscala, sub controlul a troicii (fonduri de Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI).

Saptamana trecuta, guvernul grec a spus ca va fi "necesar" mai mult timp decat anuntase pentru a efectua consolidarea fiscala impusa de creditorii internationali.












Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

501 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Intirzierile sunt in majoritatea domeniile (Vineri, 13 iulie 2012, 11:06)

    comentariu [anonim]

    FMI constata intirzieri sau lispa de actiune in 270 dintre puntele care trebuiau realizate adica majoritate covirsitoare.
    Cu alte cuvinte nu s-a facut nimic.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri