Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Florin Georgescu: Va fi o crestere economica fata de trimestrul II si comparativ cu primele sase luni ale anului trecut

Economia va inregistra o crestere fata de trimestrul al doilea de anul trecut si comparativ cu primele sase luni din 2011, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu, citat de Mediafax. Este posibila si o iesire din reccesiune tehnica, dar aceasta problema este mai putin relevanta, apreciaza ministrul Finantelor. Florin Georgescu a declarat ca a anuntat misiunea Fondului Monetar International ca deficitul bugetului general consolidat la sase luni s-a inscris in parametri negociati, iar o alta tinta atinsa a fost incadrarea anvelopei salariale in nivelul stabilit pentru jumatatea anului. Amintim ca in primul trimestru al anului, economia a scazut cu 0,1% fata de perioada octombrie-decembrie si a reintrat in recesiune. Romania s-a aflat in recesiune tehnica si in perioada 2008-2011, pentru doi ani si jumatate.

Moody's: Turbulentele politice ar putea pune in pericol consolidarea fiscala din ultimii trei ani a Romaniei

Turbulentele politice ar putea pune in pericol consolidarea fiscala a Romaniei din ultimii trei ani. Concluzia apartine agentiei de rating Moody's. Aceasta sustine ca incertitudinile ar putea persista chiar si dupa alegerile din toamna. si vor afecta, probabil, reformele structurale. Evenimentele din ultima perioada "sunt de factura negativa pentru ratingul de credit al Romaniei", apreciaza Moody's. In prezent, agentia atribuie Romaniei ratingul de credit "Baa3", cel mai slab din categoria activelor recomandate pentru investitii pe termen lung. Agentia de rating noteaza ca incertitudinile din piata au dus la o depreciere a leului de peste 2% in luna iulie, cea mai puternica scadere inregistrata "pe pietele emergente comparabile", in aceeasi perioada. Deprecierea monedei nationale a provocat si cresterea costurilor de finantare ale Guvernului, majorand costurile de credit si de rambursare a datoriilor pentru "toti debitorii romani", afirma Moody's.

Franta face lobby pentru o actiune comuna de contracare a politicii industriale a grupului ArcelorMittal

Franta face lobby pentru o actiune comuna de contracare a politicii industriale a grupului ArcelorMittal. Ministrul francez al industriei a incercat luni sa convinga Luxemburgul sa ia atitudine fata de ArcelorMittal, care isi inchide din ce in ce mai multe furnale in Europa, relateaza Agentia France Presse. Oficialul francez urmeaza sa aiba si alte intruniri in acest sens, cu omologi din Spania si Germania. Ministrul francez al industriei a declarat ca "statele europene trebuie sa controleze otelariile, care sunt produse de baza pentru restul industriilor". ArcelorMittal a stopat temporar mai multe unitati industriale in Europa, pe fondul scaderii cererii pentru otel. In Romania, grupul detine doua combinate siderurgice, la Galati si Hunedoara.

VIDEO Google va pune pe Street View centrul Sighisoarei, manastirile din Moldova, drumuri din Retezat si alte zone turistice ale tarii

Google Romania a anuntat ca va afisa in aplicatia Street View imagini din centrul Sighisoarei, manastirile din Moldova, drumuri din Retezat si alte zone turistice ale tarii. Per total, acoperirea Street View in tara va creste pana la 40.000 de kilometri. Google a lansat Street View in Romania la final de 2010 si atunci erau arhivate imagini captate de-a lungul a 6.000 de km, fiind incluse opt orase mari. Acum, fotografiile nu vor mai fi facute doar din masina, ci si cu un triciclu special, care cantareste circa 200 kg si este propulsat exclusiv prin forta umana. Pe plan mondial, Google a folosit diverse moduri de a colecta imagini din locuri unde masinile nu pot intra. Au fost utilizate si snowboard-uri, insa de curand a fost prezentat si un rucsasc special ce contine cam 20 kg de echipament foto cu care sa fie panoramate poteci de munte.