Mario Monti: Italia si restul Europei se apropie de capatul tunelului

de George Stefan     HotNews.ro
Marţi, 31 iulie 2012, 11:38 Economie | Finanţe & Bănci

Italia si restul Europei, afectate de criza, se apropie de "capatul tunelului", a declarat marti primul ministru italian Mario Monti, inainte de plecarea intr-un sir de mai multe vizite la nivel european, relateaza AFP.

"Noi, precum restul Europei, ne apropiem de capatul tunelului" crizei, care "incepe sa se lumineze", a declarat Mario Monti la postul radio italian Rai 1.

"Deciziile pe care le-au luat cele 17 si cele 27 (de state) in cadrul Consiliului European din 28-29 iunie au fost foarte importante" si "acum vom vedea consecintele, in termeni de disponibilitate a institutiilor europene sau a guvernelor" de a le pune in practica.

Acesta a adaugat si faptul ca, pentru a iesi din criza, cheia este de a pune in practica fara intarziere deciziile luate la Bruxelles.

Dupa un nou val de tensiune pe piete la inceputul saptamanii trecute, acestea s-au calmat gratie intensificarii asteptarilor ca Banca Centrala Europeana si statele din zona euro vor actiona pentru a cobori ratele de dobanda ale Spaniei si Italiei.

In acest context, Mario Monti va incepe marti un sir de mai multe vizite oficiale. Prima dintre aceasta va fi la Paris, unde se va intalni cu presedintele francez Francois Hollande. Apoi, miercuri si joi dimineata, acesta se va intalni cu primul ministru finlandez Jyrki Katainen. Pe parcursul zilei de joi Monti se va intalni si cu seful guvernului spaniol, Mariano Rajoy.


Citeste mai multe despre   












Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

4170 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Capatul tunelului ?! (Marţi, 31 iulie 2012, 12:13)

    Incomod1 [anonim]

    Asta pe ce lume traieste ? A gresit tunelul,,,
    • 0 (0 voturi)    
      nu (Marţi, 31 iulie 2012, 17:37)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Incomod1

      este vorba de capatul de la deal, al tunelului.

      mere ceva mai greu.
      cum se zice pe la noi, boii's mici si dealu'i mare !
  • 0 (0 voturi)    
    Mda (Marţi, 31 iulie 2012, 12:18)

    aiureantramvai [utilizator]

    Si la capatul tunelului au furat sinele sau e o prapastie sau cineva a zidit un munte
    • 0 (0 voturi)    
      Exact asta am vrut sa spun (Marţi, 31 iulie 2012, 12:46)

      Porcurorul General [utilizator] i-a raspuns lui aiureantramvai

      Ca din cauza luminii orbitoare nu vede si prapastia de la capatul tunelului.
  • 0 (0 voturi)    
    de la noi se vede belarusul.. (Marţi, 31 iulie 2012, 12:34)

    nede [anonim]

    si noi vedem capatul tunelului..numa ca scrie in ruseste la iesire!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version