Luni dimineata a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti tabelul preliminar de creante impotriva Hidroelectrica. Documentul, care are 126 de pagini, cuprinde 381 de declaratii de creante, din cei 839 de creditori notificatiPana la 14 septembrie va avea prima adunare a creditorilor. care va aproba Raportul care a generat starea de insolventa, a anuntat luni Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Adunarea creditorilor urmeaza sa confirme si administratorul judiciar, dar Borza spune ca EuroInsol are deja 51% din voturi. "Am dat in cafea", si-a motivat el premonitiile.

Potrivit documentelor prezentate luni de catre oficialii EuroInsol, Hidroelectrica avea inregistrate in contabilitate datorii de 827 milioane de euro, in vreme ce creditorii solicita 1,23 miliarde de euro. "Creantele admise sunt in valoare de 756 milioane de euro", a precizat Borza. Mai mult de jumatate din creditori nu sunt inscrisi la masa credala, dar valoarea creantelor acestora este foarte mica, a adaugat administratorul judiciar. "O parte dintre notificari s-au intors la expeditor pentru ca ori firma nu mai are sediul acolo, ori persoanele fizice au decedat sau s-au mutat", a mai precizat Borza.

Descarca din atasament cifrele finale din Tabelul creditorilor

Exista solicitari de creante legale, dar imorale, a mai spus reprezentantul EuroInsol. E imoral de pilda, insa nu ilegal, ca o serie de firme care au cumparat ieftin si apoi au vandu la de doua-trei ori pretul energia de la Hidroelectrica, sa solicite daune pentru ca firma le-a achitat cu intarziere facturile. "Stiti vorba aceea cu facerea de bine...Adica Hidroelectrica face cu ei pritectie sociala, iar ei se intorc acum si cer daune morale. Nu este ilegal pentru ca asa zice contractul, dar este imoral", spune Borza.

Creante garantate au 10 banci si o persoana fizica, a mai aratat Borza. Persoana fizica este cetateanul Bucurenciu Nicolae, cu o ipoteca din intravilanul unei comune din Sibiu, ipoteca in valoare de 70.000 de lei. Hidroelectrica a cumparat acest teren pentru organizarea cu plata in rate- desi la banii companiei putea achita toata suma- iar vanzatorul si-a inscris in CF acest privilegiu pana la incasarea totala a pretului. Hidroelectrica are active de 5 miliarde de euro, niciunul nefiind grevat de ipoteci, mai putin acest teren descris mai sus", explica Borza.

Majoritatea bancilor s-au constituit cu datoriile existente la data de 20 iunie, dar pana la 10 septembrie Hidroelectrica a rambursat sume considerabile- 54 milioane euro. Iata inca un argument al solvabilitatii companiei, mai arata administratorul Hidroelectrica

Cele 10 banci si creantele solicitate sunt:

Citi Europe Bank-31,182 mil euro sau circa 45 mil dolari.

Citi International Bank- 15.000 euro

ING Bank Dublin- 97 mil. lei

ING Bank Amsterdam suc Bucuresti- 8 mil lei, respinsa ca fiind achitata

BRD GSG- 433,89 mil lei, cel mai mare creditor garantat

RBS Bank 29 mil euro

Banca Transilvania- 120 mil lei

BCR -306,4 milioane lei

Alpha Bank- 80 milioane lei

Citi Bank Londra- 1,876 mil euro si 68.218 lire sterline

Printre creditorii chirogravari mai sunt 5 banci, ale caror creante urca la cateva sute de milioane de euro, a mai explicat reprezentantul EuroInsol.

Bancile au o pondere de 69% in totalul masei credale.

"Creantele salariale sunt in numar de 4097 cu un total de 12,577 milioane de lei. Am admis 9,710 mil lei", spune Borza, care a respins toate creantele salariale solicitate de sindicate.

Creante bugetare 536 ,63 milioane de lei (120 mil euro) din care am admis 589.000 lei. Diferenta a fost admisa sub conditie. "ANAF a solicitat inscrierea cu masa credala cu 144 mil lei, MECMA 381 mil lei" admise sub conditia finalizarii dosarului de cercetare penala 7774/1/2011 prin care unii directori ai companiei sunt cercetati.

ANCOM a solicitat 27,122 mil lei.

Creditorii chirogravari sunt in numar de 275 cu creante de 696 mil euro. Aici intra si baietii destepti, a declarat Borza.

Potrivit raportului administratorului judiciar Euro Insol, contractele bilaterale cu asa-zisii "baieti destepti", dar si managementul deficitar, contractul colectiv de munca si investitiile neperformante au fost printre cei noua factori principali care au condus la intrarea in insolventa a companiei Hidroelectrica. Alti factori mentionati in raport sunt seceta prelungita, vanzarile de energie pe piata reglementata, costurile cu apa uzinata, achizitiile de energie de la terti si filialele Hidroserv.

Compania si-a solicitat insolventa in data de 15 iunie 2012, ulterior denuntand mai multe contracte cu traderi de energie, contracte considerate a produce pierderi pentru statul roman, dar si paguboase pentru companie.