Deficitul bugetar al Greciei este de aproape 20 de miliarde de euro, aproape dublu fata de valoarea precizata initial de guvernul grec, scrie Der Spiegel, citata de zerohedge.com.

Potrivit Der Spiegel, care citeaza un raport preliminar al troicii - formate din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International - Grecia a mintit tot timpul si, in loc de un deficit de 12,5 miliarde, gap-ul bugetar este aproape dublu, in jur de 20 de miliarde de euro, o valoarea care ar putea stimula Germania sa ofere Greciei o noua amanare a tintelor fiscale, fiind speculat chiar si un nou ajutor financiar, al treilea de la inceputul crizei datoriei grecesti.

Samaras a cerut deja de mai multe ori ca, la fel ca detinatorii privati de obligatiuni grecesti, si creditorii institutionali, precum BCE, sa fie dispusi sa renunte la rambursarea datoriilor, iar cele 20 miliarde de euro ar putea fi acoperite prin aceasta operatiune. De asemenea, el spera sa obtina o perioada suplimentara de doi ani pentru a-si atinge obiectivele bugetare.

Este exclus faptul ca Grecia poate de una singura sa-si acopere deficitul. Aceasta a adoptat deja un program de austeritate care a starnit opozitia populatiei si, in special, dezechilibrul social din Grecia s-a accentuat.

Intr-un sondaj publicat sambata, la Atena, 90% dintre respondenti au afirmat ca noul pachet de reforma a fost exclusiv in detrimentul celor saraci, in timp ce 33% considera ca noile reduceri ale sistemului social nu vor rezolva problemele tarii.

Totodata, 67% dintre respondenti doresc ca Grecia sa ramana in zona euro.

Guvernul de la Atena negociaza in prezent cu troica privind un nou pachet cuprinzator de masuri de austeritate de aproape 12 miliarde de euro, acesta fiind o preconditie pentru primirea unei noi transe de imprumut.