Analiza ​Cine si unde mai infiinteaza companii in Romania? Criza si sectorul privat- un punct de vedere

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 20 noiembrie 2012, 13:06 Economie | Finanţe & Bănci

Criza a produs schimbari de structura in zona companiilor noi. Daca in 2005 si 2006 numarul companiilor nou infiintate care activau in comert era in scadere, criza a facut ca pana in 2011 antreprenorii romani se se orienteze cu predilectie catre acest sector. Nu e asadar de mirare ca si cele mai multe falimente au provenit tot de aici. Vestul si Nord-Vestul sunt regiunile in care apar si in perioada de criza PFA-uri, in celelalte regiuni numarul acestora scazand. In industri insa lucrurile nu arata deloc bine din punctul de vedere al companiilor nou infiintate, numarul acestora reducandu-se consistent. Despre cine, unde si in ce domenii apar totusi companii noi in Romania, cititi in cele de mai jos. Datele sunt obtinute in aceasta luna de la INS.

Persoanele fizice la care se face referire in text includ persoanele fizice autorizate, intreprinderile familiale, intreprinderile individuale si profesiunile liberale.
Pentru a se mari graficul, dati click pe el




  • In septembrie 2011, in Romania au fost inregistrate si erau inca active aproximativ 128.855 de intreprinderi noi, excluzand intreprinderile agricole. Comparand aceasta cifra cu numarul estimat de 388.180 de intreprinderi, care isi desfasurau activitatea in Romania la inceputul anului 1995, rezulta o rata de creare de aproximativ 33.2%, mai mare cu 0.6 puncte procentuale decat rata de creare din anul 2009 (32.6%).
Distributia pe regiuni a intreprinderilor nou create ilustreaza faptul ca rata de creare a avut tendinta pozitiva in perioada 2001-2005, fiind in scadere pentru toate regiunile in anul 2006; in anii 2007 si 2008 are o usoara crestere fata de anul 2006 in unele regiuni. In anul 2010 se observa o stabilitate in unele regiuni si o mica descrestere sau crestere in alte regiuni comparativ cu anul 2009, fara modificari semnificative

Intreprinzatorii din aproape toate regiunile prefera infiintarea de persoane fizice, mai putin in regiunea Bucuresti-Ilfov, unde se obseva o crestere procentuala a societatilor comerciale.  Numarul mediu de angajati la persoanele fizice este de 1.4, iar la societatile comerciale este de 4.1, majoritatea intreprinderilor noi fiind in domeniul 0 salariati
  • Unde sunt ele amplasate?
Aproape toate intreprinderile noi din Romania au un singur sediu. Proportia generala a noilor intreprinderi al caror sediu este locuinta managerului a crescut cu 23 puncte procentuale.



Intreprinderile noi din Romania cu mai multe sedii, prezinta ponderi mai ridicate fata de media pe tara in regiunile Bucuresti-Ilfov si Nord-Est. Procentul firmelor active nou create, pentru care locul principal de activitate este locuinta managerului, ia valori intre 100% in regiunile Sud-Vest Oltenia, Vest, Bucuresti-Ilfov si 98.5% in regiunea Nord-Vest.
  • Domeniul de Activitate
Evolutia distributiei intreprinderilor noi active dupa activitatea desfasurata este prezentata la nivelul celor sase sectoare principale de activitate: industrie, constructii, comert, transporturi, hoteluri si restaurante, alte servicii. In "industrie" ponderea noilor aparitii, 12.4%, este in descrestere fata de anii precedenti.



Apare o crestere a ponderii sectoarelor comert, hoteluri si restaurante, si alte servicii si o descrestere a ponderii sectoarelor constructii si transporturi.

Pe regiuni, comparativ cu anul precedent, domeniul "industrie"este mai atractiv in regiunile Sud- Muntenia, Nord-Vest si Sud-Est; "constructiile" sunt favorizate in regiunile Bucuresti-Ilfov, Nord-Est si Centru;  "comertul" este domeniul majoritar de orientare a intreprinderilor din regiunile Sud-Muntenia,Sud-Vest Oltenia si Centru; "transporturile" au ponderi mai ridicate in regiunea Nord-Est, Sud-Est si  Bucuresti-Ilfov; "hoteluri si restaurante" este un domeniu cu rezultate semnificative in regiunile Nord- Vest si Bucuresti-Ilfov; "alte servicii" au ponderi mult mai ridicate in regiunile Sud-Vest Oltenia, Vest si Centru, comparativ cu anul precedent.





Aproape toate noile intreprinderi au un singur obiect de activitate, observandu-se totusi o crestere fata de anul 2009 de 0.5 puncte procentuale a intreprinderilor cu activitati multiple; la nivel regional, la activitatile multiple desfasurate de agentii economici, o crestere semnificativa se remarca in regiunea Bucuresti-Ilfov si o descrestere semnificativa in regiunea  Sud-Muntenia.
  • Participarea capitalului strain
Ponderea fortei de munca din intreprinderile active nou create cu capital strain a fost de 17.8%, in descrestere usoara.
Pe regiuni, acest indicator prezinta nivelul cel mai ridicat in regiunea Nord-Vest, urmata de regiunile Bucuresti-Ilfov, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est, o descrestere majora se observa in regiunea Vest, comparativ cu anul precedent. Aceasta cifra trebuie tratata cu precautie datorita faptului ca planul de sondaj aplicat pentru extragerea esantionului nu a luat in calcul variatia acestui indicator.
Mai jos aveti distributia companiilor noi dupa tipul de activitate. Doar "citirea"acestui grafic poate spune multe despre cum s-au pozitionat antreprenorii romani in fata crizei din punctul de vedere al tipului de business pe care s-a gandit sa-l inceapa.



  • Caracteristicile fondatorului/managerului
Proportia fondatorilor/managerilor intreprinderilor nou create, cu varsta mai mica de 60 de ani, are o crestere usoara de 1.2 puncte procentuale , cea cu varsta intre 45-49 de ani are o descrestere de 1.2 puncte procentuale comparativ cu anul precedent, celelalte grupe de varsta prezentand usoare variatii a ponderilor.
La nivel regional, variatia in jurul mediei este relativ scazuta, regiunea Bucuresti-Ilfov are o crestere cu 6.4 puncte procentuale fata de medie la grupa de varsta 30-39 de ani, iar regiunea Vest are o descrestere cu 2.4 puncte procentuale fata de medie la grupa de varsta 45-49 de ani. Anual, peste jumatate din intreprinderi au fondatori/manageri barbati.

Proportia de femei fondatori/manageri este in jur de o treime (o usoara crestere fata de anul 2009), cel mai mare procent 40.5% inregistrandu-se in anul 2010. Cea mai scazuta pondere a femeilor fondatori/manageri se afla in regiunea Bucuresti-Ilfov, iar cea mai ridicata pondere in Sud-Vest Oltenia .




Distributia intreprinderilor in functie de fondul educational al fondatorului/managerului, prezinta o schimbare structurala intre perioadele 1995-2000 si 2001-2010. Pana in 2001 ponderea intreprinderilor nou create de intreprinzatori cu nivel educational primar reprezinta aproximativ 5%, nivelul de educatie profesional (vocational) aproximativ 30%, nivelul de educatie gimnazial aproximativ 40% si nivelul liceal si universitar in jur de 25%.

Din anul 2001 nivelul primar si cel vocational reprezenta impreuna o pondere de 20%, cel gimnazial pana in 40%, iar nivelul liceal si universitar aproximativ 40%, in ultimii patru ani depasind 50%. Categoriile de studii liceale si universitare apar cu ponderi mai mari pentru intreprinderile localizate in regiunile Bucuresti-Ilfov si Nord-Vest in anul 2010. Pana in anul 2000 exista o pondere de aproape 70% a fondatorilor/managerilor care au fost in categoria "muncitori necalificati" inainte de a crea o noua intreprindere. Din 2001 s-a observat o reducere a ponderii acestora pana la nivelul de aproximativ 50%, in paralel cu cresterea ponderii celor ce provin din "muncitori calificati" sau "functii tehnice".



In anul 2010 se observa o tendinta de echilibru intre categoriile muncitori calificati si muncitori necalificati si o scadere la categoria profesii tehnice comparativ cu anul anterior.
Pe plan regional, in anul 2010, regiunea de Sud-Est are cel mai mare procent al fondatorilor/managerilor de intreprinderi, care au fost in categoria de "muncitori necalificati" inainte de a crea o noua intreprindere. Regiunea Bucuresti-Ilfov are cele mai mari proportii de "profesii tehnice"si cele mai mici proportii de "muncitori calificati" .

  • Investitii
Ponderea noilor intreprinderi care fac investitii in primul lor an de activitate se situeaza incepand cu anul 2002 in jurul valorii de 25%.



In anul 2010 se observa o crestere a acestora la valoarea de 39.0% . Cele mai scazute ponderi se inregistreaza in regiunile Vest si Sud-Est, iar cele mai ridicate ponderi se inregistreaza in regiunea Sud-Muntenia.

  • Ponderea intreprinderilor active
Rata intreprinderilor active dupa un an de la inregistrare a ramas la nivelul de aproximativ doua treimi din anul 1995 pana in anul 2007. In anul 2010 rata de supravietuire a intreprinderilor la un an este de peste 60%. Proportia celor care si-au incetat definitiv activitatea este de 9.8%, iar ponderea intreprinderilor inca inactive la un an dupa infiintare se situeaza in jurul valorii de 22% .




Regiunile Centru si Sud-Muntenia prezinta cea mai inalta rata (77.1%, respectiv 71.6%) a intreprinderilor active dupa un an de la infiintare.


Citeste mai multe despre   












Material sustinut de Superbrands

Help Net, 19 ani de excelenta pe piata farma

Help Net Farma opereaza una dintre cele mai importante retele de farmacii din Romania si face parte alaturi de Green Net - importatorul si distribuitorul de suplimenti nutritivi si dezvoltatorul lantului exclusivist Beautik Haute Perfumerie, din grupul Farmexim, primul importator si distribuitor de produse farmaceutice din Romania.

2310 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă