Comisia Europeana examineaza demiterea presedintelui INS si revizuirea PIB pe 2011

de DP     HotNews.ro
Luni, 14 ianuarie 2013, 15:08 Economie | Finanţe & Bănci

Comisia Europeana (CE) examineaza demiterea presedintelui Institului National de Statistica (INS), iar Eurostat analizeaza in detaliu informatiile disponibile despre revizuirea Produsului Intern Brut, care a condus la inlocuirea lui Vergil Voineagu de la conducerea institutiei, se arata intr-un raspuns al Eurostat adresat Mediafax de catre purtatorul de cuvant al institutiei, Tim Allen

"Statele membre si Comisia au obligatia de a asigura independenta profesionala a autoritatilor de statistica si capacitatea lor de a produce statistici solide si independente. Aceasta obligatie este subliniata ferm in legislatia Uniunii, in particular in Regulamentul (CE) Nr. 223/2009 al Parlamentului European si Consiliului privind statisticile europene si in Regulamentul (CE) Nr. 1466/97 al Parlamentului European si Consiliului privind consolidarea supravegherii pozitiilor bugetare si a supravegherii si coordonarii politicilor eonomice (amendat prin pachetul adoptat in 2012 privind guvernanta economica). Ultimul regulament mentionat precizeaza clar ca orice proces de demitere trebuie sa fie bazat numai pe criterii profesionale. Comisia examineaza in prezent aceasta situatie", a declarat pentru Mediafax purtatorul de cuvant al Eurostat, Tim Allen.

Allen noteaza ca revizuirea de -3,7% adusa Produsului Intern Brut este mai mare decat cele obisnuite in UE, care nu depasesc +/- 2%, precum si decat alte revizuiri efectuate in cazul Romaniei in anii anteriori, de aproximativ 2%.

"PIB-ul raportat la 70 de zile dupa incheierea perioadei de referinta (prima estimare - n.r.) presupune de obicei ca anumiti parametri structurali (...) raman stabili in timpul celui mai recent an. Pe baza PIB-ulu iraportat la 12 luni dupa incheierea perioadei de referinta, acesti parametri s-au schimbat mai mult decat de obicei in 2011, conducand la o revizuire mai mare. Eurostat investigheaza in prezent in detaliu informatiile disponibile", a afirmat Allen, intrebat daca revizuirea anuntata in decembrie de INS poate fi considerata "o eroare grava".

Reprezentantul Eurostat a adaugat ca revizuirea dupa 12 luni a PIB-ului raportat initial este obisnuita, deoarece cea de-a doua raportare se bazeaza in mai mare masura pe statisciti anuale, care ofera informatii exhaustive.

Premierul Victor Ponta a anuntat, pe 3 ianuarie, ca o eroare de calcul a Institutului National de Statistica privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit in scadere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevazute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru incadrarea in tinta de deficit stabilita.

O zi mai tarziu, Ponta a spus ca a solicitat secretarului general al Guvernului sa pregateasca schimbarea conducerii Institutului National de Statistica pentru "greseala grava" comisa in calcularea PIB pe 2011, aratand ca are nevoie ca la INS sa lucreze oameni pe care se poate baza.

Vergil Voineagu a fost demis de catre premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului National de Statistica (INS), atributiile de presedinte urmand sa fie exercitate temporar, pana la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepresedinte al institutiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.

Premierul a declarat, saptamana trecuta, ca vicepresedintele INS Beatrix Gered va gira conducerea acestei institutii pana la numirea unui specialist cu credibilitate si fara culoare politica.

Pe de alta parte, INS a anuntat ca a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare - provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) si definitive (la 21 luni) - iar diferentele intre ele sunt inerente si nu reprezinta erori de calcul.

INS precizeaza ca la estimarea PIB in varianta provizorie sunt intr-o mare masura surse indirecte, metode de estimare si extrapolare, in lipsa unor date primare complete, nedisponibile la acel moment. La varianta provizorie, prezentata in luna martie, PIB-ul a fost estimat la 578,5 miliarde de lei.

La varianta semidefinitiva, unde rezultatul a fost transmis in luna decembrie, in calculul PIB s-au utilizat surse de date primare disponibile mai complete si mai detaliate fata de varianta provizorie. In varianta semidefinitiva, valoarea PIB este de 556,7 miliarde de lei.


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1909 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Oare? (Luni, 14 ianuarie 2013, 15:42)

    Andor74 [utilizator]

    Comenta cineva pe aici cum ca de fapt e vremea razbunarii. NU de alta, dar INS nu a dat cifra "corecta" pentru numarul de alegatori la referendum....
    Oare de ce e mai plauzibila aceasta explicatie pentru demiterea conducerii?
  • +1 (1 vot)    
    Oare? (Luni, 14 ianuarie 2013, 17:32)

    D@N [utilizator]

    Ce treaba are PIB-ul cu numarul de votanti? Evident ca s-a cautat cu lumanarea un motiv ... si se pare ca l-au gasit. Asa cum spunea si Comisia Europeana, eroarea de 3.7% este cam mare, valorile uzuale sunt in jur de 2%.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version